Un consens asupra modului în care trebuie educați copiii și adolescenții nu mai există, iar urmarea fatală este că mulți părinți sunt nesiguri. Își fac scrupule când au de stabilit reguli clare și de pus limite, dar suferă în același timp deoarece copiii îi tratează fără respect.
Bernhard Bueb atribuie disciplinei un rol central în educarea copiilor: disciplina este, din punctul său de vedere, premisa fericirii și a libertății. Numai cine a învățat de timpuriu să practice renunțarea, să recunoască autoritatea și să-și asume răspunderi își poate lua mai târziu cu hotărâre viața în mâini.
Laudă disciplinei este o contribuție provocatoare la tema „educației corecte”, o carte angajată și convingătoare pentru părinți și pedagogi.
***
Autorul, Bernhard Bueb, născut în 1938, a studiat filozofia și teologia catolică la München și Saarbrücken. Din 1974 și până în 2005 a condus Internatul Castel Salem, un colegiu privat din landul german Baden-Württemberg. Este căsătorit și are două fiice.
