Poate că Paler avea dreptate să creadă că fiecare găseşte într-o ţară ceea ce caută în ea; un alt fel de a spune că nici o privire nu e nouă şi neîntinată de prejudecăţi, fie ele şi culturale. Sau, mai ales cultu-rale... Iar Franţa este, cu siguranţă, una din ţările europene cele mai atinse de acest tip de subiectivitate stînjenitoare. Să deschizi ochii într-o lume în care aproape fiecare pas e ca o firimitură de madlenă proustiană înseamnă să declanşezi resorturile unei memorii ascunse, cea a stereo-tipurilor din cărţi, albume, filme, discuri. Şi cum iluziile cad de foarte de sus, iar realitatea nu se supune întotdeauna închipuirii, neconcordanţele şi devierile surprinse la faţa locului descumpănesc.