Trei copaci își visează viitorul. Ce își doresc să devină – și ce surprize îi așteaptă?
Legenda celor trei copaci este o veche poveste despre ceea ce visăm să devenim și despre cum să recunoaștem împlinirea chiar și atunci când ni se pare că am eșuat.
Trei copaci se înalță pe un deal și visează la viitorul lor. Ce vor deveni după ce vor fi tăiați? Primul ar vrea să devină un cufăr plin de comori, al doilea, o corabie împărătească, iar al treilea, un copac cu vârful până la cer.
Visele lor se împlinesc, dar altfel decât se așteptau.
Din lemnul primului copac se cioplește ieslea în care se va naște un prunc sfânt. Lemnul celui de-al doilea copac este folosit pentru a construi corabia în care câțiva pescari din Galileea sunt martorii potolirii furtunii de pe mare. Al treilea copac este tăiat și aruncat într-un beci întunecos. Soarta lui pare cea mai tristă. Și totuși, din lemnul lui se face crucea care se va ridica pe Golgota.
Fiecare copac a dobândit ce a cerut, dar într-un mod diferit față de ce visase. A primit mai mult? Mai puțin? Socotește tu, cititorule, după ce îți vei fi cercetat propriile vise și regrete.
Recomandări didactice
Vechea legendă a celor trei copaci este o lectură potrivită pentru sărbătorile tradiționale de Paști și de Crăciun. Calitatea ei de parabolă o face însă la fel de potrivită pentru lectura în familie sau la clasă.
Teme care pot fi abordate: ce visăm să devenim când vom fi mari și de ce; ce este important: să fii puternic? să fii bogat? să fii celebru?; ca cine vrem să fim când vom fi mari; unde ne găsim modelele – în familie, la școală, în filme, în cărți, pe rețelele sociale.
Despre autoare și ilustratoare
Legenda celor trei copaci a fost rescrisă de Anca Stanciu, un cărturar care își face debutul în lumea cărților pentru copii. Ilustrațiile sunt realizate de pictorița Diana Margareta Cepleanu, care a mai ilustrat cărțile Cartea meseriilor dispărute și Regele Curcubeu.