Cu toate acestea, critica pariziană i-a rezervat o primire mai curând rece. Poate fiindcă grația și virtuozitatea cu care reconstituie, amestecând planurile temporale, un vodevil din secolul al XVIII-lea francez sunt contracarate de sarcasme la adresa intelighenției pariziene contemporane. Lentoarea este mărturia unui spectator consternat, dar nu lipsit de reacție în fața narcisismului găunos și ridicol al „balerinilor“ (concept inventat de Kundera și susceptibil de a face școală) de pe scena occidentală a zilelor noastre. Folosindu-se de arma sa dintotdeauna, ironia mușcătoare, Kundera demistifică excesele noilor ideologii la modă în Vest, dar și, pentru echilibru, notele false și exploatarea demagogică a meritelor disidenței din Est, intrate deja în istorie. Alergic la orice soi de angajament politic, el nu putea fi mai tandru nici cu varianta pariziană a corectitudinii politice. Cartea sa pare un comentariu la adagiul lui Cioran: „Orice ideologie este o cruciadă împotriva umorului“.