Daniel Cristea-Enache, doctor în Filologie (summa cum laude), este director de imagine al Uniunii Scriitorilor din România, redactor la revista România literară și director al revistei online Literatura de azi.
Conferențiar universitar la Facultatea de Litere, Universitatea din București, a fost Guest of the Rector la New Europe College.
Publicând 15 cărți și peste 1.000 de cronici, a primit numeroase premii și distincții literare. În 2019 a fost ales vicepreședintele European Writers’ Council.
„Din 1995 și până astăzi, aproape fără întrerupere, Daniel Cristea Enache a publicat cronică literară în reviste (Adevărul literar și artistic, Caiete critice, România literară și altele), adunată în câteva volume: Concert de deschidere, București Far West. Secvențe de literatură română, Timpuri noi, iar acum în ampla culegere de față. Niciunul dintre colegii lui de generație n-a dat dovadă de atâta consecvență, deși destui au început, ca și el, prin a scrie critică de întâmpinare, renunțând însă relativ repede, atrași de felurite miraje. Daniel Cristea-Enache rămâne cronicarul literar al generației 2000. Consacrate cu precădere, în primii ani, unor autori aparținând generațiilor vechi, cronicile lui se ocupă tot mai des de scriitorii tineri. Volumele succesive oferă un catalog cvasicomplet al poeților, prozatorilor și criticilor generației 2000, ca, de altfel, și al celor din generațiile anterioare.” - Nicolae Manolescu (din Istoria critică a literaturii române, ediția a II-a)
„Volumul de față este dedicat prozei (romane, nuvele, povestiri) și literaturii subiective (non)ficționale (memorialistică, jurnale, epistolare, autobiografii, cărți de călătorii, volume cu documente din arhivele CNSAS, cărți de dialoguri, eseistică filtrată biografic, publicistică ficționalizată). Pentru prima oară într-o carte a mea de cronici, proza «obiectivă» e împletită cu literatura «subiectivă», în interiorul unei aceleiași generații, confruntată cu un context istoric.” - Daniel Cristea-Enache