Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Nu aveți produse în coș.
      Comandă
      Liniile vietii in astrologie

      Liniile vietii in astrologie

      M-am nascut, ce ramane de facut?
      0.0 / 10 ( 0 voturi)

      Categorii:
      Limba:
      Romana
      Data publicării:
      2024
      Editura:
      Tip copertă:
      Paperback
      Nr Pag:
      256
      ISBN:
      9786066396073
      Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm | 250g
      Descriere

      M-am născut, ce rămâne de făcut?

      Cartea Liniile vieții în astrologie nu este doar un inventar al aspectelor, ci și o demonstrație vie de cunoaștere și autocunoaștere prin interogarea hărții astrale, prin corelarea aspectelor ei cu experiențele reale de viață, o informație VIE, modelabilă, care stă la rândul ei sub semnul posibilităților unor noi interpretări. Valoarea acestor interpretări stă în aplicabilitatea lor practică și în faptul că răstoarnă interpretările tradiționale dihotomice, benefic/malefic.

      Dincolo de a fi astrolog, Valeriu este și un consilier și mentor înnăscut, cu o știință moromețiană de a ajunge cu vorbele la sufletul oamenilor, stârnindu-le zâmbetul și descrețindu-le încrâncenarea. Ceea ce iubesc la el dincolo de cunoașterea vastă și enciclopedică este știința de a-i orienta pe oameni către locul cel mai potrivit lor din Univers, intuiția de a le da imboldul la momentul potrivit și talentul de a-și încuraja ucenicii din primul moment ca pe niște colegi de valoare, cu o smerenie naturală și reconfortantă într-o lume spirituală a multor orgolii. Corina Chelaru

      Valeriu Pănoiu este absolvent de Litere, cu master în lingvistică aplicată și studii doctorale în filologie, studiază astrologia de peste 25 de ani și o practică la nivel profesionist de mai bine de 15.

      Profesor prin vocație și astrolog prin destin, a publicat sute de articole, a avut zeci de apariții TV sau în mediul online, a realizat emisiuni, oferă consiliere, susține cursuri, ateliere și conferințe de astrologie, numerologie, dezvoltare personală și spirituală, organizează tabere de astrologie în țară și străinătate.

      În cărțile sale își împărtășește cunoașterea într-o viziune originală, integrativă și pragmatică. Liniile vieții în astrologie este o nouă invitație la abordarea empirică a acestui străvechi limbaj simbolic, care își dezvăluie pe deplin sensurile și utilitatea doar celor care își creează propria relație cu astrologia și aplică infinitul acestei cunoașteri la experiențele de viață trăite conștient.

      Există în astrologie o nevoie de limite pentru a asigura un standard de interpretare care lipsește și pe care cei vechi îl aveau! Cei moderni, de după Renaștere, deci din secolele XIV–XVI încoace, au găsit tot felul de subterfugii de interpretare ca să vadă lucruri care se pot vedea și la nivel de bază, fără asemenea asocieri artificiale.

      Astrologia se studiază ca să-ți fii de folos și să le fii și altora de folos! Ca să aduci claritate și ordine, nicidecum confuzie și arbitrar.

      În altă ordine de idei, cu cât mintea omului a devenit mai complicată, cu atât astrologia s-a îndepărtat de sistemul standard, de nivelul epistemologic, al cunoașterii științifice a lumii cu metodă și rigoare, de explicațiile de bază spre care încerc să vă ghidez și spre care să ne întoarcem. Valeriu Pănoiu

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.