Volum de istorie literară sui-generis, cartea urmăreşte evoluţia fenomenului artistic românesc în condiţiile tragice ale unei societăţi opresive şi eforturile excepţionale ale scriitorilor români de a face să funcţioneze, cu cît mai puţine concesii, instituţia literaturii. Studiul tratează cele cinci etape distincte, decelate de critic, în evoluţia literaturii în perioada comunistă. Prima perioadă (1948-1953) se încheie cu moartea lui Stalin; a doua, numită etapa destalinizării formale (1953-1957), se termină violent, odată cu Revoluţia din Ungaria. A urmat o nouă etapă (1957-1964) de reîndoctrinare şi de procese politice, care au răspîndit teroarea printre intelectuali. În perioada următoare (1964-1971), de liberalizare diversionistă, s-a declanşat un proces de recuperare a literaturii române şi de refacere a experienţelor interbelice. Aceasta s-a sfîrşit cu tentativa lui Nicolae Ceauşescu de reîndoctrinare ideologică prin lansarea Tezelor din iulie (1971). Ultima etapă, 1971-1989, s-a încheiat odată cu căderea comunismului.