Nicoleta Popa (n. 1977, Brăila) a absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, specializarea Pedagogie – Limba și literatura română și Studii universitare de masterat, „Istoria imaginilor – Istoria ideilor”, în cadrul Facultății de Litere a Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca. În 2020, a obținut titlul de doctor în filologie, la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca. A publicat recenzii, studii și eseuri în Ekphrasis, Transylvanian Review, Steaua, Caietele Echinox, Perspective și în volume colective: Hieroglife şi animale. Descifrări cantemiriene (coord. Ovidiu Pecican), Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2012, Lecturi specifice. Suporturi și hermeneutici (coord. Alina Pamfil și Monica Onojescu), Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2017, Multiculturalism through the Lenses of Literary Discourse, Arhipelag XXI Press, Târgu Mureș, 2019.
În prezent, este profesoară de limba și literatura română în Cluj-Napoca.
”Ce este captivant în această carte este felul implicat analitic prin care autoarea asumă chiar un fel de demers cosmogonic, de recreare a lumii într-un sens benefic și sacru. Ideile sintetizate ale altor cercetători, aplicate pe opera celor doi autori francezi, sunt ca niște impulsuri neuronale menite să catalizeze o vastă frescă măcar simbolic cosmogonică, de reîntregire a utopiei, paradisului, spațiului ideal. În subsidiar, tot simbolic, se găsește o încercare de exorcizare a destrămării, dezintegrării și catabazei pe care societatea contemporană le concretizează în varii contexte. J.M.G. Le Clézio și Michel Tournier râvnesc, prin scrisul lor, după cum demonstrează autoarea, să fie nu doar prozatori, ci și niște terapeuți subtili ai lumii din a doua jumătate a secolului XX.”
Ruxandra Cesereanu
”Poate că una dintre cele mai frumoase idei ale autoarei este cea conform căreia, pentru un scriitor, spațiul ideal este cel pe care-l creează prin scris. Scrisul, paginile sunt locul tuturor locurilor – cândva concrete, devenite imaginare; locul identității, al nostalgiei și al proiecției, al suprapunerii timpurilor, al intersectărilor de toate felurile. Cartea e insulă, unde se adună tot ce trebuie salvat. O insulă plutitoare. „Locus Solus”, ca să folosesc titlul celebrului roman din 1914 al lui Raymond Roussel.”
Simona Popescu