Lucrarea de faţă a luat în calcul diferite forme de argumentare prezente în discursul filosofic al unor gânditori exponenţiali sau şcoli filosofice din Grecia veche – filosofice, retorice, logice – încercând o sistematizare tematică în cele patru mari capitole (am restrâns cercetarea la patru mari şcoli cu contribuţii relevante pentru dezvoltarea logicii).
Se ştiu tot mai puţine despre argumentarea logică şi retorică sofistă, despre dialectica platonică, despre logica stoicilor, despre argumentarea logico-filosofică a scepticilor.
În ciuda interesului tot mai scăzut pentru logica antică şi în ciuda preocupării constante a cercetătorilor pentru orientările noi din logică, am convingerea că farmecul filosofiei vechi greceşti în genere nu s-a stins totuşi definitiv, ea atrage în continuare noi generaţii de cercetători (chiar dacă mai puţini) şi, ca atare, apar şi noi interpretări sau comentarii.
Pe unele dintre aceste noi interpretări le-am preluat şi aici, fără a trece peste mari contribuţii la studiul gândirii antice din trecut, îndeosebi peste cele din Antichitate sau cele din secolele al XIX-lea şi al XX-lea.
Marius DOBRE este cercetător la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române. Alte cărţi publicate: Însemnări filosofice (Editura Ars Docendi, 2006), O teorie logică asupra autorităţii (Editura Academiei Române, 2006), Ghid pentru rezolvarea testelor de verificare a raţionamentului logic (în colaborare, inm-lex.ro, 2010), Filosofia lui Mircea Vulcănescu (în colaborare, Editura Paralela 45, 2011), Les certitudes d’un sceptique – Emil Cioran (Editura Junimea, 2013), Studii şi eseuri despre Cioran (Editura Junimea, 2013), Logică şi gândire critică (Editura Trei, 2015), Discurs publicitar, retorică, logică (Editura Trei, 2017).
