„Micul, relativul succes de critică profesionistă şi în rîndul puţinilor, dar pătimaşilor cititori de azi pe care se pare că l-a avut primul volum din Lumea ca literatură, precum şi îndemnurile unor prieteni în care am deplină încredere m-au determinat să aştern din nou pe hîrtie alte şi alte întîmplări şi amintiri ce, cum am mai spus, nu pot (şi nici n-ar avea cum) să fie «ficţionalizate», căci ele au farmecul lor intrinsec, se constituie ele însele într-o «literatură», fie măcar pentru faptul că, în majoritate, s-au petrecut în lumea celor care mai cuvîntă în scris...” (Ioan Groşan)