Fiecare epocă are ereziile sale. Fiecare epocă asistă de asemenea la reafirmarea principiului asalturilor asupra credinței. De mult timp deja – chiar de la întemeierea sa – creștinismul nu încetează să fie atacat, dar nu se întâmplă mereu din aceeași parte, nici de către același fel de adversari, nici cu aceleași arme. Uneori sunt temeiurile istorice ale credințelor noastre cele ce par a fi zdruncinate: critica și exegeza biblică, istoria originilor creștine, cea a dogmelor și instituțiilor Bisericii oferă terenul de confruntare. Alteori lupta se deplasează pe plan metafizic.

În starea actuală a lumii, un creștinism viril și puternic trebuie să meargă până la a fi un creștinism eroic. Dar acest epitet e un calificativ, nu trebuie să fie o definiție – caz în care ar reprezenta o falsificare. Acest eroism va consta mai ales în a nu tot vorbi de eroism și a delira despre virtutea forței – ceea ce ar arăta probabil că suntem sub influența a a ceva mai puternic și că am început să renunțăm. Va însemna mai întâi să rezistăm cu curaj, în fața lumii și poate a noastră, atracțiilor și seducțiilor unui fals ideal, pentru a menține cu mândrie, în paradoxala lor intransigență, valorile creștine amenințate și batjocorite. Cu o smerită mândrie.

Henri de Lubac