Orhan Pamuk este cistigatorul Premiului Nobel pentru Literatura in anul 2006. Opera sa a fost tradusa in mai mult de cincizeci de limbi.

Romanul Ma numesc Rosu, cistigator al IMPAC Dublin Literary Award in anul 2003, este cea mai cunoscuta carte a lui Orhan Pamuk, primita cu entuziasm atit de cititorii de pretutindeni, cit si de criticii de la cele mai importante publicatii din intrega lume.

„Nici pasiunea cu care scrie, nici interesul neobisnuit pentru crima nu fac din Ma numesc Rosu o carte de succes. Atractia ei neobisnuita vine din felul in care Pamuk schiteaza viata aventuroasa artistilor in Istanbulul de acum o jumatate de mileniu. Toata aceasta stralucire pusa intr-o cartea face din Pamuk un clasic al modernitatii.” (Los Angeles Times Book Review)

Orhan Pamuk s-a nascut in 1952 la Istanbul. Dupa trei ani de studii de arhitectura, se inscrie la Facultatea de Jurnalism, iar din 1974 se dedica in intregime literaturii. Dintre romanele sale, traduse in peste cincizeci de limbi, au aparut in romana Ma numesc Rosu (2006), Viata cea noua (2006), Fortareata alba (2007), Cartea neagra (2007), Zapada (2008). In 2006 primeste Premiul Nobel pentru Literatura. In discursul de acceptare a Premiului Nobel, Pamuk spunea: „Secretul unui scriitor nu sta in inspiratie – pentru ca nu e niciodata limpede de unde apare ea, si cum. Secretul unui scriitor e incapatinarea, e rabdarea. Avem un proverb foarte frumos in turceste: sa sapi o fintina cu un ac; eu cred ca proverbul acesta vorbeste de fapt despre scriitori.”

„Poate ca ati inteles pina acum: pentru oameni ca mine, adica pentru cunoscatorii intr-ale amaraciunii, care preschimba in cele din urma dragostea si suferinta, fericirea si lipsurile in pretextul unei vesnice singuratati, nu exista mari bucurii in viata, dupa cum nu exista nici mari tristeti. Nu spun ca nu-i pricepem pe ceilalti atunci cind sufletele le sunt ravasite de asemenea simtaminte; dimpotriva, ii intelegem peste poate pe cei care le traiesc pina la capat. Ceea ce nu pricepem este strania neliniste in care se cufunda sufletul in asemenea clipe. Aceasta neliniste tacuta, care ne intuneca mintea si sufletul, ia locul bucuriei si tristetii pe care ar trebui, de fapt, sa le incercam.” (Orhan Pamuk)