Nu este o poveste de dragoste, dar este despre iubire.
Sam și Sadie se întâlnesc prima dată în camera cu jocuri a unui spital pentru copii, unde împreună găsesc evadare, competiție, și, mai ales, prietenie. O prietenie care durează exact 609 ore.
Mâine, mâine, poate mâine spune povestea celor doi prieteni care se regăsesc apoi întâmplător și construiesc împreună, pe parcursul a trei decenii, un imperiu al jocurilor video. Creând primul lor joc de succes încă din timpul facultății, Sam și Sadie devin faimoși peste noapte, însă prietenia lor va fi pusă greu la încercare de ambițiile creative și de trădările inimii.
Aceasta este o poveste despre un băiat care întâlnește o fată, o poveste romantică, dar nu de dragoste, cel puțin nu așa cum ai mai citit. Sam și Sadie se iubesc, dar nu în același mod și nu în același timp. Relația lor este o unire de minți și de pasiuni care este mai pură și mai intimă decât orice atracție fizică. Așa cum spune Sadie: „Iubiții sunt ceva banal... în viața asta colaboratorii adevărați reprezintă o raritate.”
Și cei care nu au încercat vreodată un joc video vor fi emoționați de cel mai premiat roman al anului ‒ o poveste, în esență, despre nevoia de a ne conecta: de a iubi și a fi iubiți.