Cartea acordă o foarte mare importanță laturii mistice a iubirii, un nivel firesc într-o cultură atât de religioasă precum era India acelei perioade. Allan face trimitere directă la Chaitanya și la doctrina iubirii mistice în vaishnavism. Sunt frecvente situațiile în care cei doi îndrăgostiți depășesc nivelul corporal, în care legătura dintre ei devine una magnetică, în care efectiv își sorb mințile unul altuia, după formularea lui Ortega y Gasset. Filosoful spaniol realizează o paralelă între discursul mistic și cel îndrăgostit: ambele folosesc același principiu, concentrarea atenției pe ceva anume (persoana celuilalt), simultan cu îndepărtarea de lume și de diversitatea ei, așa încât conștiința mystului sau a celui îndrăgostit devine ca o cameră lipsită de aer, cu o presiune diferită față de cea exterioară. De aici analogia dintre iubire și mecanismul unei mașini pneumatice: prin fixarea obsesivă a atenției asupra celuilalt, dispar contururile lumii exterioare, astfel încât în momentul rupturii, atât Allan, cât și Maitreyi se regăsesc într-o singurătate deplină, lipsiți de posibilitatea de a-și mai restabili propriile euri sociale. Doar în legătura cu Maitreyi, Eliade a folosit un astfel de limbaj lipsit de orice echivoc, întrebându-se dacă nu cumva a fost vrăjit. În literatura română, Maitreyi este primul și singurul roman ce explorează relația de iubire în latura ei mistică, însă fără a pune un patos prea mare și fără a căuta neapărat sublimul și eternul.