Relativist sub raport ideologic, Șandru nu e și un relativist etic. Pentru el, binele există. Iar acțiunea politică, ca și teoria politică, au menirea de a-l pune în practică. Diagnosticând răul politic (nu întâmplător folosește, în titlul cărții, metafora medicală a maladiilor!), el are convingerea că există și un tratament al lor. Există un fond meliorativ al scrisului său, o convingere că lumea se poate face bine, un anume angajament afectiv și etic care, atunci când vine de la un teoretician al acelei forme de cinism superior care e politica, emoționează și convinge. Și mai ales te face să crezi pe cuvânt ceea ce spune, aparent doar tehnic, politologul”.