Volumul pornește de la un fond teoretic, dar direcționează permanent spre sfera practică, prin adresarea unor întrebări menite să dezvolte la nivel personal abilitățile și atitudinea necesare în domeniul managementului de proiect și al marketingului cultural/în artele spectacolului. Accentul cade pe importanţa utilizării unei structuri logice și verificabile, în funcţie de obiective clar stabilite, pe necesitatea documentării detaliate, în scopul minimizării riscurilor și pe obligația transmiterii cu acuratețe a mesajelor.
„Sper ca această carte să-i ajute pe cei aflați la început de drum să își descopere în mod rațional punctele tari și să își construiască o serie de repere pe care să se bazeze în diferite proiecte. Mi-ar plăcea să știu că studenții mei pot recunoaște, asuma și crea valori. Că au învățat cum să își evalueze ideile și că au căpătat cunoștințele necesare și curajul de a le implementa.“ (Irina Ionescu)