Managementul clasei de elevi
Managementul clasei reflectă modurile în care profesorii îi ajută pe elevi să înțeleagă comportamentele așteptate din partea lor și să se conformeze acestor așteptări, astfel încât să poată avea loc învățarea. Lucrarea profesorilor C.M. Charles și Karen M. Cole, ajunsă acum la a douăsprezecea ediție în limba engleză, utilizează o abordare prin intermediul modelelor pentru a le permite cititorilor să înțeleagă clar fundamentele principalelor concepte, ale terminologiei, abordărilor și strategiilor actuale din managementul clasei.
Sunt descrise detaliat și analizate modele respectate de management al clasei, elaborate de specialiști reputați din domeniu, apoi sunt prezentate moduri concrete în care profesorii pot aplica aceste metode și strategii pentru a satisface pe deplin nevoile elevilor. Pentru a ilustra și mai bine modalitatea de elaborare a unor sisteme complete și eficiente de management pentru orice clasă, se oferă o ghidare pas cu pas, activități de reflecție și evaluare, precum și perspectivele reale ale unor profesori din sistemul de învățământ american.
„Cred că în aceste timpuri dificile, deopotrivă pentru profesori și pentru elevi, un volum despre «cum să faci» activități mai bune, cum să păstrezi disciplina în clasă, cum să motivezi elevii și cum să cunoști clar toate semnele când lucrurile merg într-o direcție greșită, un astfel de volum este bine să se afle în mâinile fiecărui profesor din România.” (Prof. dr. Ion-Ovidiu Pânișoară)

