Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Nu aveți produse în coș.
      Comandă
      Manager 80/20

      Manager 80/20

      Zece metode pentru a deveni un lider grozav
      0.0 / 10 ( 0 voturi)

      Limba:
      Romana
      Data publicării:
      2024
      Tip copertă:
      Paperback
      Nr Pag:
      288
      Editia:
      a III-a
      ISBN:
      9786303032436
      Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm | 350g
      Descriere

      Manager 80/20. Zece metode pentru a deveni un lider grozav / The 80 / 20 Manager: Ten Ways to Become a Great Leader de Richard Koch îți propune o „armă secretă” pentru a-ți simplifica munca și viața. Punctul de pornire al cărții este următorul citat din Maxim Gorki (Din adâncuri):

      „Când munca e o plăcere, viața-i frumoasă!

      Când munca e o povară, viața-i robie”

      Pornind de la această premisă, Richard Koch dezvăluie în cartea de față 10 metode pentru a deveni un manager 80 / 20, adică un manager mai eficace, care muncește mai puțin și obține rezultate mai bune.

      Așadar, dacă te regăsești în descrierea de mai jos, cartea lui Koch ar putea fi exact ceea ce ai nevoie pentru a demara schimbarea în modul tău de a gândi și a acționa ca manager:

      „Munca este copleșitoare. Așa ți se pare? Ți se îngrămădește totul în inbox și pe birou? Simți că rămâi mereu în urmă? Te zbați să bifezi listele de făcut? Ajungi adesea acasă seara târziu? Resimți că ești apelat constant pe mobil? Ai senzația că te scufunzi în drumul spre serviciu și te încearcă o senzație de vinovăție în drum spre casă? Crezi că nu vei termina niciodată ce ai de făcut, că nu te vei simți niciodată stăpân pe situație? Bănuiești că șefii tăi nu înțeleg toate astea și că nici nu le pasă?”

      În cazul în care te întrebi ce garanții ai că sfaturile lui Koch sunt avizate, ei bine, trebuie amintit faptul că vorbim de același autor care a scris bestsellerul Principiul 80/20, care s-a vândut în peste un milion de exemplare și a fost publicat în treizeci și una de limbi. În această carte Koch explică cititorilor cum să aplice în viețile lor principiul 80/20, conform căruia 80% din rezultate vin din doar 20% din efortul depus. În cartea de față autorul îi învață pe manageri cum să aplice acest principiu în munca lor de zi cu zi, pentru a obține rezultate excepționale, muncind mai puțin și fiind mai puțin stresați.

      Richard Koch este atât antreprenor, cât și investitor de mare succes, printre companiile sale numărându-se Filofax, Plymouth Gin, Belgo și Betfair. Inițial, autorul a fost partener la Bain&Company și cofondator al LEK Consulting. Este britanic și locuiește în Portugalia.

      În debutul cărții autorul îi provoacă pe cititori să completeze un chestionar de tip radiografie pentru manageri, care îi va ajuta pe aceștia să decidă cărei categorii aparțin: cei mereu pe val sau cei care nu sunt niciodată acolo, promițând că, în cazul în care aparții celei de-a doua categorii, sfaturile practice din carte te vor ajuta să treci în prima categorie.

      Iar cele zece metode propuse de autor pentru a deveni un manager 80 / 20 au la bază aplicarea principiului 80 / 20 conform căruia lumea e plină de dezechilibre:

      „un număr mic de evenimente generează majoritatea efectelor. Marea majoritate a consecințelor decurg dintr-un număr mic de cauze. Marea majoritate a rezultatelor decurg dintr-o mică minoritate de eforturi. Partea leului în ceea ce privește rezultatele provine dintr-o cantitate mică de efort și energie. S-ar putea să descoperim că 80% din consecințe decurg din 20% din totalul cauzelor sau că 80% din rezultate decurg din 20% din totalul acțiunilor sau că 80% din rezultate decurg din 20% din totalul eforturilor. În mod obișnuit, 20% din sportivii profesioniști vor pune mâna pe 80% – sau mai mult – din premiile competițiilor. Vei purta 20% – sau mai puțin – din hainele tale peste 80% din timp. Doar 20% din spărgători se vor alege cu peste 80% din captură. Doar 20% din călătoriile tale cu mașina vor înregistra peste 80% din totalul kilometrilor tăi de bord. Doar 20% din timpul tău va genera peste 80% din rezultatele tale utile. Și 20% din deciziile tale vor conduce la peste 80% din succesul și fericirea ta – sau la opusul acestora. Când strângem informații și testăm Principiul 80/20 descoperim, de obicei, că majoritatea rezultatelor decurg din puține acțiuni.”

      Însă dezechilibrele lumii pot fi exprimate și în alte tipuri de raporturi decât cel identificat de Vilfredo Pareto în secolul XIX, autorul exemplificând astfel principiile: 50/5, 20/1 și 50 /1.

      10 METODE PENTRU A DEVENI UN MANAGER 80 / 20

      În partea a doua a cărții autorul îți prezintă 10 metode pentru a deveni un manager mai eficient și totodată mai relaxat, bazate pe aplicarea principiului 80 / 20. Acestea sunt:

      Metoda 1: Managerul investigator – În această etapă un manager 80 / 20 conduce o mică investigație în urma căreia va afla dacă există niște produse sau niște clienți super profitabili și care sunt aceia, dar și care sunt produsele și clienții care nu sunt deloc profitabili. Autorul te va ghida să faci această investigație, dar te va ajuta de asemenea să îți descoperi adevăratul potențial cu ajutorul a șapte întrebări:

      1. Care este acea unică idee care îmi va lansa afacerea… și cariera?

      2. Cine ar putea sponsoriza ideea?

      3. Cine obține rezultate de excepție și cum?

      4. Cum pot să obțin o îmbunătățire într-un raport unu la șaisprezece?

      5. Cum pot să obțin mult mai mult cu mult mai puțin?

      6. Care este cel mai important dintre clienții mei?

      7. Care este singura constrângere care mă reține?

      După ce vei parcurge acest capitol vei ști:

      • Care sunt cei 20% din clienții tăi de care să ai grijă;

      • Care sunt cele 20% dintre produsele tale pe care să le promovezi;

      • Care este clientul esențial pe care să îl cultivi.

      • Să elimini efortul intens (sau cel puțin 80% din el) din viața ta.

      Metoda 2: Managerul super-conexiunilor – O altă metodă de a deveni manager 80 / 20 este aceea de a conștientiza puterea relațiilor și de a deveni un superconector. Autorul vorbește aici despre relații, despre cum să le gestionezi corect, dar și despre cât de neașteptate pot fi efectele diverselor tipuri de relații asupra afacerii tale, „pentru că oamenii au o dorință specifică de a colabora și de a se ajuta reciproc.”

      Metoda 3: Managerul mentor

      „Oamenii sunt oameni. Devino capabil de o înțelegere elementară a persoanei umane, altfel vei eșua. Iar unul din principalele resorturi din fiecare ființă umană este acesta: când oamenii devin interesați de noi prosperăm. Managerul mentor e interesat de oamenii săi.”

      Autorul te invită să te comporți în ipostaza ta de manager ca un antrenor, care, pe lângă idei, experiență și responsabilizare, oferă echipei sale încurajări. Koch îți furnizează aici o serie de ponturi pentru a deveni un bun mentor pentru angajații tăi și nu numai, dar și pentru a avea parte de un mentorat de excepție.

      Metoda 4: Managerul pârghiilor – prin pârghii autorul se referă la orice accesoriu simplu care are puterea de a multiplica eficiența răspunsurilor și care îți permite astfel să obții rezultate extraordinare printr-un efort obișnuit.

      Cele 7 pârghii pentru rezultate grozave sunt, în concepția autorului:

      • Preocuparea și puterea subconștientului: Subconștientul, spune autorul, e mai bun la rezolvarea tuturor problemelor cu adevărat interesante, când informația e complexă, ambiguă, încâlcită și derutantă, decât gândirea rațională.

      • Încrederea în sine – te ajută să dobândești ceea ce alții nici măcar nu încearcă;

      • Ideile – sursa fundamentală a pârghiei umane care ne-au dat posibilitatea să cucerim natura, scăpându-ne de foame, de moartea timpurie și de izolare.

      • Deciziile – sunt pârghii grozave, căci o decizie bună la care ajungi după probabil o oră de contemplare serioasă s-ar putea să economisească luni sau chiar ani de muncă grea.

      • Încrederea în alții – cât timp ai încredere în toți cei din echipa ta și le oferi toate motivele să aibă încredere în tine, influența îți va spori exponențial.

      • Oamenii – managerii 80 / 20 înțeleg că investirea unui mic efort în recrutarea oamenilor potriviți aduce recompense imense;

      • Banii – folosirea banilor altor oameni conferă multă influență; autorul susține că managerii 80 / 20 gândesc în stil mare și se lansează în cele mai tari proiecte fără a le fi teamă de eșec.

      Metoda 5: Managerul eliberator

      Potrivit lui Koch, un manager eliberator trebuie să fie cu totul sincer cu oamenii săi, săritor și prietenos, și totuși foarte pretențios. Managerul eliberator scoate ce e mai bun din oameni, spre beneficiul fiecărei persoane și al firmei, inspirându-l pe fiecare membru al echipei să-și dezvolte și să-și șlefuiască latura creativă, micile aspecte ale personalității și abilitățile care pot să conducă la rezultate extraordinare fără să fie nevoie de un efort excesiv.

      Metoda 6: Managerul care caută sensul

      E bine pentru economie și societate, crede Koch, ca oamenii să-și atingă potențialul deplin. Acesta este și singurul mod în care acei oameni pot să găsească adevăratul sens al vieții. Din păcate însă, constată autorul, și sensul vieții se supune Principiului. Foarte puțini oameni găsesc sensul adevărat al propriei vieți, dar aceștia sunt cei care alimentează progresul lumii în ansamblu.

      „Acești oameni descoperă și creează sens în lume. N-ar fi fantastic dacă ar fi mai mulți oameni de acest gen? N-ar fi chiar mai bine dacă tu ai fi unul dintre ei.”

      Judecând astfel, autorul îți furnizează în rândurile ce urmează câteva sfaturi pentru a deveni și tu, la rândul tău, unul dintre acei oameni care au găsit cu adevărat sensul vieții:

      • Fii incredibil de selectiv;

      • Fii stăpânul propriei cariere;

      • Devino unic din punct de vedere profesional;

      • Descoperă esența ființei tale.

      Concluzionând că: „Cincisprezece minute de faimă pot fi efemere, dar cinci minute de sens sunt eterne”.

      Metoda șapte: Managerul cu mult timp la dispoziție – Valoarea timpului, ca orice altceva, poate fi explicată în virtutea Principiului. Mai puțin de 20% din timpul total lucrat conduce la mult mai mult de 80% din bogăția creată – și nu doar în activitățile legate de bani, ci și în acelea ce definesc o societate civilizată, precum extinderea sferei educației, a asigurărilor sociale și crearea de obiecte frumoase. Într-o lună de viață, Albert Einstein a creat mult mai mult decât s-ar aștepta majoritatea oamenilor să realizeze într-o viață întreagă. Dacă asta pare deprimant, gândește-te că într-o oră sau un an din viața ta ai putea să realizezi ceva de sute sau de mii de ori mai valoros decât tot ce ai creat vreodată.

      În această ordine de idei, autorul îți propune opt metode simple de a lucra mai puțin și de a obține rezultate mai bune:

      • Extinde-ți la maximum libertatea de a lucra așa cum dorești

      • Selectează o singură prioritate în fiecare zi și ocupă-te mai întâi de ea;

      • Gândește înainte să acționezi;

      • Identifică acele câteva cauze ale succesului în firma sau echipa ta;

      • Ascultă-ți clienții esențiali;

      • Transformă-i pe cei din echipa ta în manageri 80 / 20;

      • Identifică acele 20 de procente din munca ta care au ca rezultat 80 de procente din fericirea și eficiența ta;

      • Redu-ți progresiv programul de lucru.

      Dar te atenționează și asupra capcanelor temporale pe care ar trebui să le eviți.

      Metoda 8: Managerul simplificator

      Conform autorului, cei mai buni manageri știu în primul rând să simplifice, citându-l în acest sens pe David Brooks autorul volumului The Social Animal (Animalul social) care scria despre indivizii de top că:

      „Nu sunt caracterizați de vreun geniu excepțional. N-au cunoștințe extraordinar de profunde sau opinii creative. Dacă există o trăsătură pe care o posedă cei mai buni dintre ei, aceea este talentul pentru simplificare. Au abilitatea de a prelua o situație complexă și a transpune esența problemei în termeni simpli.”

      În aceste condiții, Koch concluzionează că:

      „Odată ce devii eficace în simplificări, devii un mare lider. ”

      În acest capitol vei regăsi modalitățile propuse de Koch pentru a-ți simplifica munca, trei metode de a face simplificarea mai ușoară, dar și modalitățile prin care poți realiza o reconfigurare simplă a unei realități complexe.

      Metoda nouă: Managerul leneș

      „Există un banc vechi, despre un tânăr englez bogat aflat într-un mare tur al Europei înaintea Primului Război Mondial. El dă de 12 cerșetori tineri în Neapole, care zac la umbră fără să facă absolut nimic. Cine e cel mai leneș dintre voi toți? întreabă vizitatorul. Îi dau un bănuț. Unsprezece dintre băieți sar, revendicându-și lira. Dar el o dă celui de-al doisprezecelea vagabond, care n-a mișcat un mușchi.”

      Koch dedică un întreg capitol al cărții sale lenei și managerilor leneși, propunând chiar și metode pentru a deveni mai leneș, susținând că: „Lenea, selectivitatea și încrederea se completează una pe alta și ne duc cel mai aproape posibil de o formulă scurtă pentru realizări extraordinare.” Autorul crede atât de mult în lenea (dublată de creativitate însă) încât, afirmă că: „Lenea chiar funcționează, chiar dacă nu ești suficient de norocos să fii leneș din fire.”

      Metoda zece: Managerul strategic

      ”Managerii strategici creează o valoare fantastică reimaginând propria industrie. Creând metode noi de a face afaceri, ei oferă produse sau servicii unice, pentru care clienții plătesc bucuroși mai mult, sau reduc costurile fără a reduce calitatea sau, ideal, le realizează pe ambele – vând pentru mai mult și produc pentru mai puțin. Noua metodă de a face afaceri este foarte profitabilă – este o soluție 80 / 20.”

      Potrivit autorului, toți managerii strategici pun mai mare preț pe gândire decât pe acțiune. Apoi se gândesc foarte intens cum să facă mai mult cu mai puțin. Însă nu e ușor, fapt ce explică de ce gândirea strategică de calitate este rară în lumea afacerilor. Autorul dezvăluie aici secretele succesului strategic, concluzionând că un manager strategic poate schimba cu ideile lui nu numai o industrie, ci chiar lumea.

      În final, Richard Koch rezumă conținutul întregii cărți la o frază menită să te pună pe gânduri dar și să te convingă să îți schimbi stilul de management:

      „Secretul pentru a deveni un manager 80 / 20 este să-ți realizezi aspirațiile foarte înalte mai curând prin inteligență și observații ascuțite, decât prin trudă și probleme. Asemenea îngerilor, putem să ne înălțăm în zbor și putem să săltăm omenirea chiar și când abia dacă dăm din aripi. Dar dacă nu ne preocupă cu adevărat anumite rezultate și dacă nu avem ambiție nelimitată, nu ne vom lua niciodată zborul.”

      TESTIMONIALE:

      Principiul 80/20 este piatra de temelie a traiului bazat pe rezultate. Citiți această carte nouă și folosiți-o. - Tim Ferriss, autorul bestsellerului The 4-Hour Work Week (4 ore – Săptămâna de lucru)

      Toate firele gândirii unice și puternice a lui Koch adunate într-un singur volum. Ambalată în sfaturi contraintuitive, aceasta este cartea de afaceri rară ce poate să-ți transforme cu adevărat perspectivele în viață și activitate. Deja mi-a dat o droaie de idei neprețuite. - Tom Butler-Bowdon, autor al volumului Never Too Late To Be Great (Niciodată nu e prea târziu să fii grozav)

      Idei simple, care pot să-ți schimbe complet afacerea și viața. O recomand cu tărie. - Al Ries, autorul volumului War in the Boardroom (Război în sala de consiliu)

      Este momentul ca managerii să nu mai piardă timpul cu birocrația și să înceapă să lucreze la câteva aspecte care contează în crearea de valoare. Această carte arată exact modul în care se face. - Jim Lawrence, director executiv Rothschild North America

      Richard Koch vede atât de clar că o bună gestionare și un bun leadership vin din interior și că talentul eliberator din tine și din ceilalți este cheia succesului. Aceasta este o carte care trebuie citită de oricine vrea să fie un lider grozav și să obțină rezultate extraordinare. - Onorabilul lord Smith de Finsbury, președinte al Agenției de Mediu

      O carte grozavă, complet diferită de Principiul 80/20, scrisă exclusiv pentru manageri și pentru practică intensivă. - prof. Andrew Campbell, directorul Centrului Ashridge de Management strategic

      Am simțit demult că lenea este o calitate bună pentru un manager, fără să știu nici de ce, nici cum s-o practic atât de mult cât mi-ar fi plăcut. Noua carte a lui Richard explică atât de ce, cât și cum. Mi-aș fi dorit să fi fost publicată cu mai mult timp în urmă. - Colin Drummond OBE , director executiv Viridor

      Chestia bună la această carte este că te face să gândești. Chestia rea este că nu te scapă de corvoadă. Dar, cel puțin, Richard Koch le oferă managerilor zece metode prin care poți să obții rezultate extraordinare. Unele din cele zece te vor surprinde. - Christopher Outram, cofondator și președinte emerit al OC&C Strategy Consultants

      Richard Koch oferă o perspectivă extraordinară și îndrumări practice pentru a ajuta managerii să se concentreze asupra câtorva chestiuni vitale la locurile lor de muncă, astfel încât să poată naviga spre propriile obiective și să realizeze mai mult cu mai puțin. - Dr. Peter Johnson, membru al Colegiului Exeter, de la Universitatea Oxford

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.