Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Nu aveți produse în coș.
      Comandă
      Manualul femeii de succes. Volumul II

      Manualul femeii de succes. Volumul II

      0.0 / 10 ( 0 voturi)

      Limba:
      Romana
      Data publicării:
      2020
      Editura:
      Tip copertă:
      Paperback
      ISBN:
      9789730331585
      Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm
      Descriere

      Ai o singură viață? Tu cum ți-o trăiești?

      Această carte te va ajuta să începi să-ți reconstruiești treptat stima de sine și să începi să te iubești cu adevărat. Pentru că doar după ce vei fi din nou bine cu tine, vei începe să faci și alegerile care să te facă cu adevărat fericită.

      Această carte poate fi citită chiar dacă nu ai citit încă Volumul I al cărții Manualul Femeii de Succes. Fiind cărți de dezvoltare personală ele tratează subiecte diferite. În timp ce Manualul Femeii de Succes Volumul I perspectiva este una a „realizării succesului”, Volumul II se concentrează pe fericirea interioară, împlinirea sufletească, reconstruirea unei stime de sine sănătoase, recâștigarea încrederii după un eșec.

      Această carte este pentru tine dacă:

      • îți pui mereu nevoile pe ultimul loc
      • faci prea multe compromisuri
      • te critici des și nu ai motivație pentru obiectivele tale
      • ești într-o relație în care te simți nerespectată
      • ai un job care nu te împlinește cu adevărat
      • Prima greșeală pe care o facem atunci când avem un eșec e că ne identificăm cu ceea ce ni se întâmplă. Credem că noi suntem problema, adunăm rușine și să proiectăm frici nerealiste pe toate planurile, gândind „Nu sunt bună de nimic”, ”Nu merit să fiu iubită”.
      • Studiile spun că, dacă am conștientiza că niciun eșec nu ne poate defini ca persoane și dacă am înțelege că valoarea noastră este indestructibilă, am putea să ne reprogramăm viața, la propriu.
      • Să le cauți scuze celorlalți nu funcționează. Nici să îți asumi mereu vina, să spui da la orice și să faci o mulțime de compromisuri. Pentru că, mai devreme sau mai târziu, toate aceste acte lipsite de iubire de sine te vor lăsa goală pe dinăuntru. Este responsabilitatea ta să spui nu atunci când simți asta. Oamenii te vor trata așa cum îi vei învăța tu să o facă; nici mai mult, nici mai puțin.
      • Noi, oamenii ne naștem doar cu două frici: frica de a cădea și frica de sunete puternice. Restul fricilor sunt învățate pe parcurs, de fiecare, în funcție de experiențele pe care le-a trăit și observat în copilărie. Înțelegându-ne, ne putem vindeca.

      Andra Olarean este autor independent bestseller, mamă a două fetițe și soție. Și-a început cariera când avea 15 ani, ca jurnalist de radio, iar la 18 ani și-a dezvoltat primul business, un post de radio. La scurt timp, a deschis în orașul natal o televiziune regională și o sală de fitness. La 29 de ani a simțit că își dorește altceva pe plan profesional, așa că s-a reprofilat și a devenit notar public. A absolvit Facultatea de Jurnalism, Facultatea de Drept și Masterul în Management Media la Universitatea Babes-Bolyai. Cea mai cunoscută carte a sa este Manualul Femeii de Succes

      ”Știu cum e să te nu accepți și să te urăști când te uiți în oglindă. Până la vârsta de 18 ani nu am purtat niciodată un tricou cu mânecă scurtă în public pentru că îmi era rușine ca nu cumva să mi se vadă cicatricea de pe mână. Credința că sunt mai puțin decât ceilalți m-a determinat să fac apoi în viață prea multe compromisuri și să stau în relații nepotrivite.Însă, în momentul în care am început să lucrez cu mine, să mă înțeleg și să mă iubesc cu adevărat, viața mea s-a schimbat. Așa s-au născut cărțile mele; mi-aș fi dorit să am așa ceva la îndemână în adolescență sau când am divorțat. Șocul și drumul spre mine ar fi fost mai ușoare și line.Sper să-ți fie o sursă inspirație și să-ți dea curajul să cauți drumul spre tine. Nimic nu e mai trist pe lumea asta decât o femeie care își irosește viața făcând doar compromisuri. Așa că lasă deoparte vocile care îți spun că nu poți și ascultă-te doar pe tine.”

      Andra este un om drag sufletului, total dedicat unei lumi mai bune, cu principii sănătoase și valori umane în beneficiul tuturor! Este acea “cireașă” necesară de pe “tortul” unei comunități solide și empatice.

      Ruxandra Cezara Lazariuc, psiholog

      Andra este una dintre femeile cele mai puternice și mai extraordinare pe care le cunosc. O sursă de inspirație, de curaj, de modestie și de inteligență! Ceea ce scrie ea te îndeamnă la creștere din toate punctele de vedere, la o dezvoltare a vieții personale, dar și a celei profesionale. Este genul de om pe care l-aș da exemplu fără să ezit. Îți recomand și ție să o cunoști prin scrierile ei.

      Alina Ilioi, Scriitoare, jurnalist, prezentator emisiuni TV

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.