Avem în față o lucrare de tip „tehnic”, cu analize de detaliu privind specificul lucrărilor respective: descrierea lor detaliată – cu sublinierea stării proaste ori foarte proaste a manuscriselor, atunci când este cazul; analiza tipului hârtiei; tipul filigranului; specificul limbii folosite; o antologie de texte. Este evident, fapt subliniat chiar în Introducere , că tot ceea ce înseamnă „cultură veche română” se leagă de tradiția slavonă consolidată în intervalul menționat, respectiv sfârșit de sec. 12 – sfârșit de sec. 14.
Aceasta continuă însă și după sec. 14, fiind legată și de marile transformări politice ulterioare, în primul rând căderea Constantinopolului (1453). De atunci până în a doua jumătate a sec. 19 cultura sud-estului european a fost marcată, pe de o parte, de avansul culturii slavone în contextul avansului Imperiului Otoman. Este o perioadă foarte îndelungată, de patru secole.