Cultul eroilor oferea cândva un înţeles favorabil verbului "a muri". Găseam în el un fel de "estetică a dispariţiei", un ansamblu de gesturi şi valori prin care încercam să ieşim din scenă cât mai onorabil cu putinţă. Cultul acesta ne mai învaţă să fim oricând pregătiţi pentru ultima zi, să nu ne lăsăm impresionaţi de apropierea morţii. Astfel, ultima faptă avea puterea de a ne încununa întreaga existenţă, indiferent cât de scurtă fusese, dând tânărului şansa de a vedea în biografia lui un întreg, o reuşită, nu un destin neîmplinit. Mai mult, vechii greci credeau că omul pleca în eternitate cu înfăţişarea pe care o avea în clipa de pe urmă; iar tinereţea fiind asimilată cu frumuseţea, cei care mureau în floarea vârstei păreau nişte privilegiaţi ai sorţii.