Ediție bilingvă, română - engleză.

Nicolae Comănescu a introdus înjurătura în pictura românească. E acea descărcare care revigorează sufletul omului, o stratagemă de reechilibrare psihică din Sud care a fost neglijată de arta cu bască și morgă. (vezi Zgîții mă-tii de future – lucrare aflată în colecția MNAC). În alte lucrări, Nicolae își repetă ca niște mantre îndemnuri la emigrare, undeva, oriunde, se plînge că nu are galben sau albastru, e trist că “moartea nu e bine”, iar înjură, cere beri cu două degete tăiate, dă high five cu o cartoafă de deget în plus, observă că toate pisicile sunt galbene, înjură iar și iar și la sfîrșit sparge planurile picturii ca pe un parbriz multicolor. În anii 90 ai mileniului trecut a pictat gîndaci pe ziare. În anii 2000 a cules praf de Berceni, scrum și muștar de cartier și a ipostaziat un Berceni melancolic. Acum, în seria Marea Schemă Generală a Tuturor Lucrurilor suprapune detalii din luptele de stradă dintre protestatari și jandarmi cu scopul de a înțelege rațiunea generală a acestei acumulări de tensiune. La finalul catalogului care surprinde cîteva din seriile trecute ale artistului vom asista la felul cum a revigorat Comănescu imaginile ruinelor metalice din Reșița făcîndu-le să danseze în ritm de mambo.