„Prin măsurile înţelepte, ce veţi chibzui, veţi asigura, odată cu poziţiunea României Mari în raporturile ei internaţionale, şi interesele noastre dinlăuntru.
Sunteţi chemaţi să desăvârşiţi organizaţia constituţională care trebuie să se întindă pe tot cuprinsul României întregite, ţinând seama de însemnate cerinţe, menite să asigure viitorul poporului român şi marele său rol în aceste părţi ale Europei.
Pronia Cerească să binecuvânteze lucrările Domniilor voastre!
Trăiască România pururea Mare!”
Regele Ferdinand, 20 noiembrie 1919
***
Cea mai solemnă clipă a istoriei noastre – 1 Decembrie – va rămâne în conștiința românilor pe veci, pentru că acel 1 Decembrie 1918, a însemnat împlinirea unității național – statale, după care au tânjit atâta amar de vreme și la care existența neîntreruptă de mai bine de două mii de ani le dădea dreptul.
Cititorul poate să constate o mare varietate a discursurilor rostite de parlamentari; de la amintiri și remarci sumare referitoare la evenimen-tele din 1918 și până la discursuri mai ample, bine structurate, argumentate, cu aprecieri și judecăți de valoare, cele mai multe fiind prezentate în ședințele speciale ale Camerelor legislative, așa cum au fost în 1932, 1934 și îndeosebi după 1989.
Gheorghe Sbârnă