„Fie că golește ”saci plini de amintiri”, fie că transcrie din prezent, Irina de o agresivitate apocaliptică referă. Poemele de doliu, introduse ca incidente aproape feerice, o țin aproape de fenomenologia funebră. Cu atît mai mult cele – din ultimele două secvențe din Maria și arma – în care prezentul (de pandemie, război, moarte) își impune ethosul agresiv. O poetă care structural pare menită delicateții existențiale trăiește, de fapt, într-un coșmar. Despre el vorbește poezia Irinei, într-o dicțiune melancolizată pînă la rană.” (Al. Cistelecan)