Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Nu aveți produse în coș.
      Comandă
      Maria Tanase. Artista, omul, legenda

      Maria Tanase. Artista, omul, legenda

      0.0 / 10 ( 0 voturi)

      Limba:
      Romana
      Data publicării:
      2019
      Editura:
      Tip copertă:
      Paperback
      Nr Pag:
      352
      ISBN:
      9786067936643
      Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm
      Descriere

      La ora 23.00, silueta firavă a Mariei Tănase își făcea apariția pe ușa din fundul sălii, îmbrăcată într-o rochie înflorată, având prinse la piept, în deschizătura sânilor, câteva garoafe albe. Pe neașteptate, rumoarea se sfârșea, atmosfera devenind o liniște de catedrală. Clienții lăsau jenați tacâmurile deoparte, pe lângă farfurii, iar chelnerii rămâneau nemișcați, rânduiți lângă perete, cu gura căscată. Așa era de fiecare dată. Din respect și admirație, chiar și într-un restaurant nimeni nu îndrăznea să vorbească peste vocea ei, cum se întâmpla de obicei când cântau alți artiști. Iar dacă acest lucru totuși se petrecea, Maria se uita semeață la cei neaveniți, luând o poziție gravă și intuindu-i cu ochii ei verzi, până când se așternea tăcerea. Abia atunci își îndrepta privirea către orchestră, căreia îi schița un semn discret. Închizând ochii și strângând microfonul în brațe, începea să cânte legănându-se ușor.

      „S-a scris mult despre Maria Tănase, needificator. Melodrama, sentimentalismul, senzaționalismul ieftin au făcut neclară imaginea unui personaj intrat oricum în legendă. Stejărel Olaru ne oferă o cu totul altfel de carte, remarcabilă prin valoarea ei documentară și cuceritoare prin talentul literar cu care a fost scrisă. Știam că Stejărel Olaru este un istoric eminent, nu știam că este și un scriitor de elită. Am aflat acum. Este una dintre cele mai bune cărți apărute după 1989.” Alex. Ștefănescu

      „Stejărel Olaru, cu mult talent scriitoricesc, cu înclinație de «detective psihosocial», cu aplecare maniacală asupra detaliilor, este ca o umbră care în această carte a însoțit destinul cântăreței. Maria Tănase trebuie căutată în simbioza între ea, ca om și artist, și vremea ei. Că era slobodă la gură, dar și în comportament, cuceritoare ca prezență scenic și ca voce, cu un autentic chef de a trăi prin cântec, nativ charismatică, generoasă și iubitoare de oameni, dar și trădată de ei, opusul parvenitismului, de o simplitate uluitoare, este adevărat. Că și-a dorit cu ardoare să cânte ca o pasăre liberă, știind că mereu se va întoarce în colivia de unde a plecat și unde s-a născut, că această libertate i-a fost luată, veți afla din această carte, pentru că, da, Maria Tănase este o legendă.” Aurora Liiceanu

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.