Marlanii este o carte scurta, de doar 150 de pagini, dar care poate fi incadrata la doua genuri literare diferite: roman al unui fenomen social, asa cum a fost la vremea lui, sa zicem, Fructele maniei, de John Steinbeck, dar si o carte de atitudine, de revolta sociala, precum Indignez-vous, de Stéphan Hessel, cartea devenita fenomen de masa, la scara planetara, in vara anului 2011. Mai precis, prezentul volum este o combinatie intre cele doua genuri. Este scris insa cu uneltele prozatorului mai mult decat cu cele ale analistului sau militantului social.
Marlanii este, dupa stiinta mea, prima carte inspirata din viata celor plecati la munca in Spania, cu predilectie a asa-numitilor „capsunari”.
Marlanii nu este o carte comoda, usor de citit pentru un anumit tip de public. Ea ii pune pe unii dintre compatriotii nostri in fata unei oglinzi, iar chipul care se vede acolo este unul dificil de acceptat.
Este o confesiune care prin semnificatiile ei si prin scriitura directa, fara o preocupare speciala pentru artisticitate, pare mai aproape de memorialistica si publicistica decat de proza de fictiune. Citind-o, cititorul are insa privilegiul unic de a patrunde in interiorul unei lumi despre care constata la sfarsitul lecturii ca stia foarte putine lucruri. Ceea ce nu este putin lucru. Fie ca o acceptam sau o respingem cu furie, asa cum a facut o parte o societatii romanesti cu acidele scrisori ale lui H.R. Patapievici catre Alexandru Paleologu, chiar si numai pentru valoarea ei de document despre Romania de dincolo de granite, cartea lui Dragos Popescu tot ar merita citita.