Claudia-Florentina Dobre a preluat de la aceste doamne datoria de a transmite mai departe patrimoniul narativ al represiunii, conformându-se totodată injonc­țiunii uneia dintre femeile intervievate ca „cei mai buni dintre tineri să se întoarcă acasă. Altfel sacrificiul nostru a fost degeaba.” Cartea de față respectă acest angajament, Claudia punând în slujba societății românești abilitățile și cunoștințele sale dobândite la universitățile din afara României, precum și experiența sa de cercetare și talentul de scriitoare. De cele mai multe ori, lucrările scrise în străinătate îmbogățesc cercetarea globală, dar nu contri­buie cu nimic la propășirea științei și a cercetării în țara de origine. Traducerea tezei de doctorat a Claudiei-Florentina Dobre nu doar că aduce o importantă contribuție în domeniul studiilor memoriale din România, dar, prin acest gest, autoarea se achită și de o datorie memorială față de fostele și foștii deținuți politici din țara sa.

Un alt merit al cărții, nu mai puțin important, este acela de a arăta că se poate vorbi de o dimensiune feminină a patrimoniului narativ al represiunii. Analizând mărturiile colaboratoarelor sale, Claudia-Florentina Dobre pune în evidență nu doar anagajamentul acestor doamne în lupta împotriva comunismului, ci mai ales asumarea post-comunistă a unei datorii memoriale față de comu­nitate și națiune, față de cei care nu mai sunt sau care nu au putut să depună mărturie. Cuvântul lor devine astfel o armă împotriva uitării și mai ales un document în procesul virtual împotriva comunismului. Totuși, acest cuvânt nu strigă răzbunare, ci cheamă la acțiune pentru ca un astfel de regim opresiv să nu mai fie niciodată posibil în România.