În această lucrare, mi-am propus să aduc un omagiu călugărilor care au activat în această misiune, şi mai ales celor care au trebuit să facă faţă totalitarismului politic, suprimării Bisericii Greco-Catolice, în care activau Asumpţioniștii în România, şi urmăririi juridice din partea organelor de Securitate române, un adevărat sistem de control şi de oprimare a populaţiei, mai ales a clasei intelectuale şi a opozanţilor regimului comunist. Având acces la arhivele Securităţii, de la C.N.S.A.S., mi-am procurat toate dosarele care aveau legătură cu Părinţii Asumpţionişti şi cu opera lor principală din Bucureşti, Institutul Francez de Studii Bizantine.
pr. Lucian Dîncă