Cercetarea științifică reprezintă una dintre dimensiunile principale ale activității muzeale, diseminarea rezultatelor sale venind să extindă cunoașterea noastră asupra patrimoniului cultural. O asemenea menire o are și acest volum, care reunește douăzeci și șapte de articole elaborate de specialiști în domeniu, prezentate drept comunicări în cadrul ediției a XXV-a a Colocviului Național de Istorie, organizat de Muzeul Național Cotroceni. Valoarea principală care le definește este aceea istorică și memorială, prin intermediul lor readucându-se în atenția prezentului evenimente istorice sau oameni din trecut, care, prin gândirea sau faptele lor, au lăsat urme mai mult sau mai puțin relevante în memoria neamului, în istoria și cultura sa. Nu mai puțin semnificative sunt și abordările care vizează perspectiva estetică a bunurilor culturale.
Mariana LAZĂR .................................................................................................. 5
Prefață
PATRIMONIU CULTURAL CU VALOARE MEMORIALĂ
Ginel LAZĂR .................................................................................................... 13
Cuviosul Spiridon de la Putna. „Scriitor” înzestrat al
patrimoniului cultural din spațiul Sud-Est European
Oana-Mădălina POPESCU ................................................................................ 33
Autoportrete de miniaturiști în manuscrise românești
din prima jumătate a secolului XIX
Irina CÎRSTINA .......................................................................................................... 51
Dregători trecuți în veșnicie la Târgoviște.
Considerații pe marginea unor inele sigilare
Mariana LAZĂR ................................................................................................ 65
Lespezi funerare cantacuzine din biserica mănăstirii Cotroceni
– valoare memorială (II)
Șarolta SOLCAN ............................................................................................... 85
Lăcașuri de cult de patrimoniu condamnate de teamă și de nepăsare
PERSONALITĂȚI ȘI EVENIMENTE SEMNIFICATIVE
ÎN ISTORIA ROMÂNIEI (SECOLELE XIX-XX)
Carla-Ana DUȚĂ .............................................................................................. 103
Portretul Regelui Carol I în viziunea scriitoarei Mite Kremnitz
Teodora MANOLE ........................................................................................... 117
Perspective ale ofițerilor și soldaților români asupra conflictelor din Balcani
Ștefan PETRESCU ........................................................................................... 133
Ion Kalinderu, în slujba Regelui și a Țării:
câteva pagini din corespondența cu prietenii și amicii academicieni
Mădălina NIȚELEA ......................................................................................... 143
Arsène Henry - un diplomat francez în România
Florian RĂPAN ................................................................................................ 155
Aviația Română în ansamblul desfășurării celui de Al Doilea Război Mondial
Alexandru OȘCA .............................................................................................. 169
23 august 1944.
Generalul Gheorghe Mihail și trecerea României în tabăra Națiunilor Unite