Acţiunea noului roman al lui Ian McEwan, Maşinării ca mine, se desfăşoară într-o Londră alternativă din anii 1980. Marea Britanie a pierdut Războiul din Insulele Falkland, Margaret Thatcher se luptă cu Tony Benn pentru putere, iar Alan Turing a făcut o descoperire crucială în domeniul inteligenţei artificiale. Într-o lume nu tocmai ca a noastră, Charlie, un tînăr care se lasă dus de valurile vieţii, se îndrăgosteşte de Miranda, o fată eminentă, dar care ascunde un secret teribil. Cînd Charlie primeşte o moştenire, îl achiziţionează pe Adam, una dintre primele „fiinţe artificiale” recent apărute pe piaţă, şi, împreună cu Miranda, îi configurează personalitatea. În scurtă vreme, cei trei se văd confruntaţi cu o dilemă morală profundă. Subversiv şi extrem de captivant, noul roman al lui Ian McEwan pune întrebări fundamentale: faptele noastre sau vieţile interioare ne fac umani? Poate o maşinărie să înţeleagă sufletul omenesc?
Masinarii ca mine
Categorii:
Limba:
Romana
Data publicării:
2019
Editura:
Tip copertă:
Paperback
Nr Pag:
320
Colectie:
Traducatori:
ISBN:
9789734678426
Dimensiuni: l: 13cm | H: 20cm