"Chiar dacă, în mare, în creaţia autoarei rămâne dominantă starea individual-intimă, deschiderile şi revelaţiile poetice sunt orientate spre profunzimile sufleteşti, concomitent Ahmatova ieşind temerar din sfera cotidianului şi personalului, implicându-se în universalitate. Astfel că până şi atitudinile programatice, "de exterior", au pe fundal poezia de dragoste. Însă ceea ce face ca cercul să nu se închidă, totuşi, să nu se instaureze monotonia în discursul liric, de multe ori ca de litanie, sunt nuanţele, intensităţile intonaţionale, conflictele emoţionale, sugestiile lăsate, parcă, în suspans, care îi solicită cititorului să participe, să ducă la un final sau altul gândul, sentimentul autoarei." (Leo Butnaru)