Matei Călinescu mizează pe inteligenţă, dincolo de ideologie şi morală, îmbrăţişează un relativism pe care sunt tentat să-l calific amoral. Istoria literară i se pare în mare parte moartă sau abandonată. Tot în braţele ideologiei ori politicului. Nu contează aceste erori sau orori, ci că unii, 1–2%, le urmează cu inteligenţă. Omul, nu ideologia ori metoda contează. Feminism inteligent, corectitudine politică inteligentă, postcolonialism inteligent, marxism inteligent, nu ca disciplină, dar ca indisciplină a puţinelor individualităţi şi personalităţi! Este el tolerant, concesiv, dezinteresat? Cât de inteligent crede că a fost scrisul său românesc din comunism, imposibil de revizuit şi citit cu recunoscută „jenă”? Atunci, el nu doar a gândit şi scris, dar a trăit avatarurile marxismului dat prin leninism şi stalinism, ca şi N. Manolescu, cel care, „resentimentar” (să scot ghilimelele?) îi suspectează pe universitarii americani că se joacă doar în creier cu ideologia care a condus la utopia realizată a comunismului…
Identitatea pe care şi-a construit-o este una indecisă, la limita acceptării şi respingerii etnice, româneşti. O identitate etnică de interval. Între Eliade şi Cioran. Deşi mai atras de Cioran, nu renunţă la alternativa Eliade. Intervalul îl situează restrictiv. Dar intervalul nu-i exclude lărgirea înţelegătoare a identităţii. / Marian Victor Buciu