E ca o navetă „Meciul” ăsta: între ţări, între oraşe, între castele, între ape, între identităţi. Între rigorile (plus prejudecăţile) germane şi acomodarea balcanică.

Între copilărie şi maturitate. Între educaţia din noua casă şi risipirea ei în preajma celei vechi. Meciul lui Michael Zwischen este aparent o poveste fără eroi (şi, tot aparent, fără bestii).

Nimeni nu are contur de nufăr şi aripi de albatros. Oamenii din carte sunt aidoma celor din viaţă, cu umbre care le atacă raza de lumină, cu gesturi pe care le regretă sau nu, cu şovăiri şi clătinări pe drumul care le poate deveni destin.

Şi descoperi, la final de poveste, că există totuşi o convertire pe care poate că n-ai fi bănuit-o la început: cea a lui Heinz Zwischen, tatăl de împrumut al puiului de ţigan Mihai / Michael, în slujba unui bine care-şi lasă urma în minţile noastre printr-o poezie-epitaf. O poezie scrisă de / pentru Heinz, pe care Michael o prelungeşte înapoi în viaţă, alegând să intre voluntar în război de partea asupritului ucrainean în lupta lui cu Anticristul.

Radu Paraschivescu