Claire Lidman e înmormântată de 14 ani, dar soțul ei, Samuel, vrea să demonstreze că ea trăiește. Hans Rekke și Micaela Vargas acceptă fără tragere de inimă cazul, mai mult ca să aibă ocazia de a lucra din nou împreună.
Însă lucrurile nu se întâmplă deloc așa cum își imaginau ei. Rekke se trezește cu dușmanul din copilărie pe urmele sale, iar lumea Micaelei se prăbușește când își dă seama cu cine s-a înhăitat fratele ei.
Profesorul Rekke se dovedește un Sherlock Holmes lipsit de aroganță, în timp ce polițista Micaela Vargas rămâne o luptătoare din Husby.
Lagercrantz este noul rege al genului polar suedez. -- Le Parisien
Cititorul nu va avea nicio problemă să se piardă în Memoria. David Lagercrantz atinge o notă unică în extinderea genului thriller. -- Netherlands Dagblad
Capitolele scurte, dialogurile incitante și scenele de acțiune pline de ritm fac din Memoria o lectură extrem de agreabilă. -- Les Echos
David Lagercrantz este un apreciat autor suedez și jurnalist de investigații. A debutat ca romancier cu Agonia lui Turing (2009, tradusă la Pandora M în 2016), povestea ficționalizată a matematicianului englez Alan Turing. În 2011, a publicat biografia celebrului jucător de fotbal Zlatan Ibrahimovic, Eu sunt Zlatan, tradusă în peste 30 de limbi și vândută în milioane de exemplare. În 2013, Lagercrantz a semnat un contract cu editura Norstedts pentru a scrie încă trei volume în continuarea trilogiei Millennium a lui Stieg Larsson. Prizonieră în pânza de păianjen a apărut simultan în 26 de țări, iar Dinte pentru dinte și Fata care trebuia să moară s-au bucurat de un enorm succes în întreaga lume. La Editura Trei a mai apărut și Obscuritas, primul volum al seriei Rekke & Vargas.