Mentor conștient, copil împlinit
“O carte eveniment, foarte bună pentru copii atunci când este citită, și mai ales digerată, de către părinți, adulți, mentori de orice fel.
Recomandăm să o citiți magnetic: o puteți deschide la orice pagină și să începeți de acolo, fiindcă e mai important să începeți - indiferent de unde, și fiindcă toate drumurile duc în același loc: la copilul care trebuie mai întâi observat, apoi înțeles și sprijinit în timp real, cu prezență și dorință de mai bine.
Maria Cristina Preda, nume de referință în educația alternativă din România, în special dacă vorbim de Montessori, vă călăuzește prin cele mai importante aspecte ale psihopedagogiei copilului, împletindu-și propria poveste de viață printre rândurile cărții.”
Alexandru Eugen Cristea – scriitor
Prioritatea adulților în formarea copiilor este să îi elibereze de frici și anxietăți nenecesare, pentru a putea participa cu întregul lor potențial în procesul de învățare. Îndemn la a chestiona modelul știut în educație și calea aparent bătută.
Nu de aplauze pentru ceea ce aparent merge avem nevoie, ci este pivotal să ne întrebăm: „ce nu merge?” și „de ce?”.
Conținutul cărții se împarte în două părți. Prima reunește comunicări adresate părinților la anumite intervale de timp și se referă la aspecte abordate foarte diferit într-o școală cu față umană, care este foarte rar întâlnită și deloc standard. Partea a doua a cărții conține atât interviurile date în emisiuni televizate, având ca tema educația alternativă și beneficiile culese din practică de mulți ani, cât și interviuri acordate la podcast-uri cunoscute, unde se dezbat aspecte revelatoare din practica educațională făcută cu scop precis, cu înțelegerea minții copilului la orice vârstă și ca un real ajutor dat pentru întreaga viață a viitorului adult.
De asemenea, veți înțelege mai clar și direct, de la sursă, parcursul implementării educației Montessori în România pentru întreaga paletă de vârste.
Veți citi o carte care explică aspecte trăite direct cu copiii și adulții școlii și grădiniței pe care le îndrum și nu doar din spatele ecranului, o carte care este relativ ușor de parcurs și poate ține loc de mai multe seminare de calitate la un loc.
Maria Cristina Preda – autor
