“Pe scena mare a teatrului, Şerban împarte participanţii în două cercuri mari, propunându-le un exerciţiu vocal: să dea, treptat, viaţă sunetului, să nu-l lase apoi să se stingă, ci să-l urce, să-l arunce, ca pe un fel de pod invizibil, peste râu, până pe celălalt mal: un coral de catedrală umple dintr-o dată şi scena şi sala întreagă.” (Ion Vartic)