Omenirea cauta asiduu condiții de existența a vieții pe alte corpuri cerești, acestea fiind condiționate in primul rand de existența apei. Iar apa a fost gasita pe marea majoritate a altor planete și pe sateliții lor naturali, inclusiv pe Luna noastra, dar și pe exoplanete, planete din alte sisteme stelare decat sistemul nostru solar. Potrivit unui studiu, apa ar putea fi o componenta majora a exoplanetelor. Aceasta informație se bazeaza pe datele culese de cercetatori cu ajutorul telescopului spațial Kepler, dar și pe informațiile obținute de sonda spațiala Gaia, lansata in decembrie 2013 de Agenția Spațiala Europeana, a carei principala misiune este de a realiza cea mai mare și mai precisa harta tridimensionala a galaxiei noastre, prin supravegherea unui procent fara precedent din populația galaxiei de 100 de miliarde de stele. Cercetarea efectuata in cadrul misiunii Gaia indica faptul ca multe dintre exoplanetele cunoscute (și deja sunt descoperite cateva mii) ar conține 50% apa – mult mai mult decat conținutul de apa de pe Pamant. Ramanand in limitele sistemului nostru solar, presupunem ca planeta Marte a fost candva locuita, solul fiind erodat de ape curgatoare, care s-au varsat in lacuri și mari acum probabil mai bine de trei milioane de ani. Roverul american Perseverence și cel chinez Zhurong nu numai ca au gasit urme de apa, dar cauta cu insistența urme de viața ancestrala pe Planeta Roșie.
Atat din concluzii științifice, cat și din deducții pur logice se poate afirma cu o mare probabilitate ca viața este universala și se dezvolta acolo unde gasește condiții favorabile.
Omenirea a ajuns intr-un stadiu de dezvoltare tehnologica inca firav, in care investigheaza cu sonde unele corpuri cerești ale sistemului nostru solar și cu telescoape puternice o parte din Univers. Oamenii, fizic, au ajuns la o distanța de doar 380.000 km de Pamant, pe cel mai apropiat corp ceresc fața de noi, pe Luna, și pe langa faptul ca dupa mai bine de cinci decenii reiau explorarea Lunii, inclusiv in scopuri de exploatare de resurse, invața cum sa ajunga in viitor pe planeta Marte. Deși descoperirile științifice de pana acum par senzaționale, inca nu stapanim multe fenomene fizice, iar aici m-aș referi doar la ințelegerea totala și stapanirea campului gravitațional, fapt care ne-ar oferi posibilitatea sa ne deplasam inimaginabil de repede oriunde in Univers, fara solicitari deosebite pentru organismul uman.
Investigand ideea migrarii de pe Pamant și a posibilitații intalnirii cu alte forme de viața in spațiul cosmic, poate rezulta chiar dezvoltarea unei noi identitați colective a umanitații, care prin noile dimensiuni și valențe vor afecta major gandirea umana, actualele valori umane, descoperirile, cultura, inclusiv sistemul de credința uman religios sau secular care reprezinta o dimensiune importanta a omenirii. Chiar și avand in vedere o astfel de realitate, consideram totuși ca ne aflam la inceputurile explorarii spațiului cosmic indepartat.
Presupunand ca exista viața inteligenta in alte parți din Univers, și așa ar trebui sa fie, ne punem intrebarea daca noi inșine am fost descoperiți, cand, și daca eventual suntem investigați, așa cum noi investigam, de exemplu, un mușuroi de furnici?
Paradoxul lui Fermi, omul de știința care și-a pus intrebarea „Unde sunt ei?”, incearca sa explice aparenta contradicție intre lipsa dovezilor și diferite estimari de probabilitate ridicata a existenței civilizațiilor extraterestre in alta parte a galaxiei noastre, Calea Lactee. Noile dezvoltari ale unor posibile soluții la Paradoxul Fermi arata faptul ca sondele sau vizitele de la presupusele civilizații extraterestre au probabilitați foarte scazute daca o civilizație nu atinge o anumita varsta, numita Era Contactului, dupa debutul comunicațiilor radio. Daca planetele biotice sunt comune, presupusele civilizații avansate pot trimite de preferința sonde catre planete, cu „semnaturi tehnice”, cum ar fi transmisiile radio. Probabilitatea de contact este definita ca șansa de a gasi o civilizație situata suficient de aproape, astfel incat sa fi putut detecta cele mai timpurii emisii radio și sa trimita o sonda care sa fi ajuns in Sistemul Solar pana in prezent. Se constata ca probabilitatea curenta de contact pentru Pamant este foarte scazuta, in cel mai bun caz ajungand la multe sute sau chiar mii de ani.
In cazul in care am ajunge fața in fața cu o alta civilizație ajunsa pe Pamant cum am reacționa? I-am intampina cu paine și sare? Cu tunurile indreptate spre ei? Am incerca sa ne facem ințeleși prin gesturi sau prin semnale radio pe anumite frecvențe? Sau am constata ca primim de la ei informații telepatic sau prin alte mijloace inca necunoscute noua? Poate am incerca sa le demonstram ca avem un anumit grad de dezvoltare culturala, științifica, industriala, dar și sociala, respectand anumite valori, principii, reguli. Și daca avem un anumit set de valori, principii și norme juridice in raporturile noastre terestre, oare ce set de valori, principii și norme juridice ar trebui sa avem in vedere in raporturile cu alte civilizații?
La nivel internațional, juriști de renume cauta sa elaboreze principii și norme care ar trebui sa guverneze relațiile „terranilor” cu reprezentanții altor civilizații, in cazul in care acestea se vor produce. Metadreptul este definit de creatorul acestui termen-concept, Andrew G. Haley, jurist cu o influența majora in dezvoltarea Dreptului Cosmic, drept „un set de reguli care va trebui negociat și acceptat la nivel de lege, și care face posibila coabitarea și coexistența intre specia umana și alte specii extraterestre inteligente naturale”. Acest concept capata valențe noi și este dezvoltat in prezenta lucrare de catre autorul ei, profesorul universitar doctor Nasty Marian Vladoiu, primul specialist roman in Drept Internațional care abordeaza acest subiect.
Lucrarea abunda in definiții, principii, terminologie specifica dezvoltata in literatura juridica de specialitate și parțial inovata de autor, dezvoltata pe larg in aceasta lucrare, precum și alte analize și viziuni, dar formuleaza și o serie de concluzii interesante și cauta sa raspunda la intrebarea esențiala formulata de autor: „Poate atinge omenirea acel grad de elevare, astfel incat sa fie compatibila cu speciile inteligente extraterestre naturale cu vocație pentru Metadrept?”
Deși in sine Metadrept este o lucrare juridica, este bogata in informații legate de explorarea spațiului cosmic, evoluția acesteia și problemele aferente, evoluția cercetarilor in domeniul descoperirii altor inteligențe și abordarea de-a lungul timpului a acestei probleme de catre specialiști consacrați.
Lucrarea merita parcursa, chiar și de cei cu un bagaj juridic nu foarte dezvoltat, pentru ca deschide noi perspective in abordarea vieții inteligente la nivel universal și a normelor care ar trebui sa calauzeasca interacțiunea cu astfel de inteligențe, atunci cand o astfel de interacțiune va avea loc.