Selectarea acestora s-a făcut după criteriul îmbinării a două direcții fundamentale ale filosofiei, care au caracterizat-o dintotdeauna, conturând-i cu fermitate chipul inconfundabil: metafizica și etica.

Într-un fel, ele constituie polii între care s-a edificat drumul gândirii sale în cea mai mare parte din istoria-i multimilenară.

Chiar și în zilele noastre, când se pare că vremea marilor sisteme metafizice a trecut, cele două direcții rămân încă foarte puternice în peisajul extrem de variat al filosofiei, deoarece gândirea speculativă nu a murit, dimpotrivă, iar etica filosofică și-a extins competența asupra tuturor aspectelor vieții oamenilor, nu numai în plan privat, ci și în zona profesională și publică.

Dar relația dintre metafizică și etică nu vizează doar virtuțile lor complementare în configurarea, fie ea ancestrală sau actuală, a sferei filosofiei.

Fiindcă deși ele vizează niveluri aparent opuse ale realității – cel inteligibil, abstract, etern și imuabil, ieșit de sub incidența percepției senzoriale, și cel format din tot ce poate fi mai concret și mai perisabil, incluzând cele mai banale aspecte ale vieții cotidiene –, niciodată acestea nu s-au dezvoltat în mod izolat una de cealaltă.