Împărțit în două secțiuni, volumul acesta reunește eseuri și cronici dedicate unor cărți pe care le-am citit și recitit în ultimii ani. Prima parte, intitulată Istoria și istoriile personale, are în vedere mai cu seamă modul în care marea istorie influențează mereu existența oamenilor și îi silește să facă alegeri dificile sau să adopte atitudini la care, poate, nici nu s-ar fi gândit; dar, în egală măsură, analizează importanța istoriilor personale ale unor protagoniști care, deseori, pot oferi o nouă perspectivă asupra propriei noastre existențe. Scriitorii asupra cărora m-am oprit în aceste pagini sunt, printre alții, Józef Mackiewicz, Khaled Hosseini, Goran Vojnović, Javier Cercas sau Guzel Iahina. Cea de-a doua secțiune a cărții, Realitatea ficțiunii, vizează în principal relațiile întotdeauna complexe stabilite între cititor, autor și text, actualizate prin fiecare nou act al lecturii. Istorisirea, relatarea, povestirea sau recontextualizarea, de către autori din epoci și spații culturale diferite, a unor teme și motive consacrate dobândesc, privite astfel, semnificații profunde și, nu o dată, nebănuite, mai ales dacă avem în vedere creații ale lui Nikolai Leskov, J.M. Coetzee, Rui Zink, Akira Mizubayashi sau Maja Lunde, pentru a rămâne doar la aceste nume. Iar ficțiunea se metamorfozează, iar și iar, pentru a ne vorbi în felul ei – dar pe înțelesul tuturor – despre adevărul etern al literaturii.

La un moment dat, în tulburătorul roman Poliția Memoriei al scriitoarei japoneze Yōko Ogawa, unul dintre personaje se întreabă „dacă povestea va rămâne și după ce voi dispărea”, primind asigurarea că, la fel ca în vremurile bune de altădată, pe când între oameni exista mereu câte o poveste, „fiecare cuvânt pe care l-ai scris va continua să existe ca amintire, deci nu va dispărea”, păstrând pentru totdeauna urmele trecerii scriitorului prin lume. Dovadă a nevoii imperioase și salvatoare de a scrie și de a (re)citi, de a reîntemeia lumea prin cuvânt, cu fiecare nouă carte – sau lectură. Căci, după cum spunea aceeași Yōko Ogawa, „Nimeni nu poate șterge poveștile…”

Rodica Grigore