Mi-am ieșit din piele și n-am mai știut cum să intru la loc
„L-am întâlnit pe Dan Boldea în urmă cu câțiva ani, în America, și încă păstrez clar bucuria acelor discuții revelatoare despre artă. Am știut din prima clipă că este unul dintre cei mai curajoși și autentici artiști români pe care i-am cunoscut: un creator cu simț civic acut, cu o imaginație ieșită din comun și cu acea rară capacitate de a transforma viața în expresie artistică, fie prin cărți, muzică sau teatru.
Cartea de față confirmă pe deplin această forță. Este o confesiune sinceră, profundă, care merită fiecare secundă de lectură. Nu doar îl dezvăluie pe Dan, ci te întoarce și către tine însuți, invitându-te să îți regândești propriile trăiri și fragilități. O carte care rămâne cu tine.”
Patrick Scully
„Unul dintre nucleele tematice ale volumului este convingerea că identitatea actorului se construiește în relație directă cu lumea. Dan Boldea ne arată cum arta se naște din viața trăită, din experiență directă, din contactul cu oameni diverși și din acceptarea haosului cotidian. Meseriile aparent mărunte, invizibile social, se transformă în adevărate surse de învățare și materie primă pentru creație. Prin asumarea lor, Dan a învățat să renunțe la iluzia controlului și la ideea de a fi «special» sau «ales».
Adesea, cu voce hotărâtă, autorul aduce în prim-plan vulnerabilitatea, vorbind despre acceptarea faptului că nu deținem controlul și că liniștea vine din împăcarea cu realitatea.”
Ada Blendea
Dan Boldea este scriitor, actor și solist vocal, un artist multidisciplinar cu un parcurs complex în zona artelor performative și a cercetării teatrale. A debutat cu vol. PLAYLIST: Gândurile unui actor (2023). A absolvit specializările Actorie și Dramaturgie la Facultatea de Teatru din Cluj și masteratul în Arte Performative și Film. Este doctorand la Facultatea de Teatru din Sibiu, unde își concentrează cercetarea pe teatru documentar și verbatim, explorând relația dintre realitate, memorie și performativitate în artele spectacolului. A jucat în numeroase producții de teatru naționale și internaționale, colaborând cu teatre și companii din Germania și SUA. Ca dramaturg și regizor, a montat texte scrise de el în mai multe țări europene, contribuind la proiecte teatrale interculturale și experimentale. A lucrat cu artiști de talie internațională, precum Patrick Scully, Klaus Obermaier, Milo Rau și Nicolas Cage, experiențe care i-au consolidat profilul artistic și i-au extins perspectiva asupra colaborării interdisciplinare. Este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. A participat la conferințe internaționale de prestigiu, printre care The International Federation for Theatre Research Conference în Reykjavík, reprezentând mediul artistic și academic românesc în contexte globale. În prezent, Dan Boldea ocupă poziția de Strategy Manager & PR Director al Teatrului Courtyard Playhouse din Dubai, unde coordonează și dezvoltă direcțiile strategice ale instituției.
