Micul abecedar prezentat aici nu poate anticipa nimic din ceea ce va urma. Nu vrea decât să ofere câteva linii directoare pentru prezent. Nu un catehism care să justifice aspectele individuale ale credinţei creştine, să le explice şi să le prezinte în context. Cu atât mai puţin o teologie dezvoltată, nici măcar o schiță a ei. Doar câteva indicatoare în punctele de răscruce unde s-ar putea apuca pe un drum greşit. Doar o busola care arată mereu unde este Nordul. Busola are avantajul că nu trebuie decât să arate, nu să dovedească. Abecedarul are dezavantajul că nu poate dovedi suficient de detaliat unele lucruri pe care le arată. Dar are încredere că lumina lui Hristos, spre care arată, se dovedeşte singură şi astfel respinge ceea ce este fals; ea este index sui et falsi. Totul va depinde deci de aceasta: să vedem strălucirea luminii lui Hristos, în unitatea ei incomparabilă.

În ce direcţie ar trebui să privim ca să vedem răsărind zorii? Probabil în-tracolo unde ceva cu adevărat spiritual devine vizibil în tradiția bisericească. Unde creştinismul apare nu ca o doctrină recitată laborios, ci ca o aventură captivantă. De ce se uită toată lumea brusc la chipul ridat, dar radios al albanezei din Calcutta? Ceea ce face ea nu este nou pentru creştini: Las Casas, Peter Claver au făcut lucruri similare. Dar deodată, vulcanul socotit stins a început să scuipe iarăşi foc. Iar această bătrână nu are nimic progresist, nimic tradiţionalist. Ea întruchipează fără efort centrul, întregul.