„Rândurile noastre prezintă o carte consacrată în întregime studierii sacrului în opera lui Mircea Eliade. Wilhelm Dancă a recurs la o cercetare aprofundată, care-și conduce cititorii chiar la izvoarele gândirii tânărului universitar de la București, descoperind astfel terenul unde-și află rădăcinile concepția eliadiană asupra sacrului, înainte de a se dezvolta și de a se desfășura în totalitate. Lucrarea lui Wilhelm Dancă este lămuritoare și permite o mai bună înțelegere a sensului și articulației sacrului în metoda, ca și în opera marelui gânditor român care a adus un suflu nou în știința religiilor. Dancă a avut fericita inițiativă de a face o anchetă precisă asupra influenței lui Nae Ionescu – maestrul cel mai apropiat de Eliade – asupra aceluia care i-a fost discipol, admirator și asistent. În acest fel, știm acum că acel curs de filosofie a religiei ținut de Nae Ionescu l-a marcat pe tânărul universitar, făcându-l să conștientizeze semnificația dimensiunii religioase a existenței umane, precum și a experienței religioase.”
Julien Ries
„Lucrarea este structurată în trei părți logice, strâns legate între ele. În prima parte, tratez dependența lui Mircea Eliade de linia filosofică a lui Nae Ionescu. Aici subliniez importanța metodei empiric-formale în cercetarea faptelor religioase, importanța trăirii religioase, care se concentrează în jurul divinului ca sanctum. În a doua parte, analizez raportul categoriei sacrului cu istoria religiilor și cu metoda istorico-fenomenologică și comparată. Această parte se încheie cu o analiză critică a definiției sacrului: în manieră occidentală, sacrul are sensul de Realitate Ultimă, Transcendentă, și îndeplinește o funcție ontologică, iar în manieră indiană, sacrul își păstrează sensul de Realitate Ultimă, dar are rolul de semn pentru conștiința umană. În ultimul capitol, mă ocup de raportul dintre sacru și simbol ca limbaj specific al Realității Ultime, înțelegerea și trăirea sacrului ca semnificație în operele științifice și ca destin în operele literare. În această parte finală, am interpretat adevărata dialectică a sacrului ținând cont de procesul desacralizării, care însoțește toate religiile din orice timp.”
„În studiul de față, am valorificat idei importante din articole inedite și scrieri de tinerețe ale lui Mircea Eliade. În ceea ce privește conținutul, textul reprezintă versiunea românească a tezei de doctorat pe care am susținut-o, în italiană, în ziua de 18 mai 1996, la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma (Italia), în fața unei comisii formate din următorii profesori: Giovanni Magnani (conducătorul lucrării), Karl Huber și Sante Babolin.”
„Privind în urmă la itinerarul parcurs, constat două aspecte: unul filosofic, altul istoric-religios. Din cauza aceasta, probabil, studiul nu va fi privit cu simpatie nici de filosofi, deoarece este prea istoric-religios, nici de istoricii religiilor, fiindcă este prea filosofic. Dar un atare pericol se întâlnește în orice lucrare ce intenționează să fie interdisciplinară și metodologică. De fapt, orice știință, în măsura în care vrea să dialogheze și să devină fecundă și în afara propriului câmp de observație, trebuie să caute acea sinteză care poate găzdui perspective diferite de ale sale.”
„Punctul de pornire îl constituie un dat antropologic fundamental: în omul întreg, trup și spirit, cerința de libertate și de mântuire este consubstanțială, originară. De fapt, orice persoană umană se întreabă, într un fel sau altul, unde este sacrul, deoarece este legat de noțiunea de ființă, semnificație, adevăr. De exemplu, unde este sacrul Graal?, îl întreabă cavalerul Parsifal pe Regele Pescar. Regele nu răspunde, însă deja formularea întrebării îmbracă totul în viață și semnificație. Fiindcă omul nu poate trăi fără referința la o Realitate Ultimă, studierea sacrului trebuie să țină cont de o dublă perspectivă, istorică și metafizică în același timp, și, de vreme ce nu există nicio formă pură de sacru, vorbirea despre această categorie religioasă trebuie să fie simbolică și analogică.”
„În timpul celor opt decenii de viață, Mircea Eliade simțea cu putere teroarea istoriei și nevoia de timp pentru a putea spune tot ceea ce voia să spună. De fapt, moartea l-a găsit lucrând la câteva proiecte, proiecte care trebuiau să dezvolte unele teme, cum ar fi cea a cosmosului, a omenirii și a timpului.”