Aceste conferințe au fost ținute în 1922, la jumătatea perioadei dintre Primul Război Mondial și moartea lui Steiner în 1925. Ele vor fi de un interes deosebit pentru oricine dorește să înțeleagă viziunea matură a lui Rudolf Steiner asupra misiunii sale: „christificarea” lumii.
Primele două conferințe constituie o chemare la arme sau o întoarcere la origini. Steiner vorbește existențial și fenomenologic, bazându-se pe descrieri recognoscibile ale unor experiențe reale.
Tema sa este reprezentată de cele trei stări de conștiență (starea de veghe, visul și somnul fără vise), iar el arată cum aceste funcții umane obișnuite au posibilități inițiatice. Următoarele patru conferințe se ocupă de evoluția conștienței în legătură cu semnificația universală a evenimentului Christos.
Prin înviere, ființa lui Christos a intrat în evoluția pământească. Ca urmare, vedem lumea în mod diferit. Acolo unde omenirea antică a experimentat: „Nu eu, ci spiritul divin din jurul meu”, noi putem experimenta: „Nu eu, ci Christos în mine”. Cu această intuiție, ajungem la inima acestui volum - creștinismul esoteric.
Pentru Rudolf Steiner, cea mai importantă sarcină a ființelor umane este să învețe să depășească moartea prin unirea cu Christos, care a învins-o. Supraviețuirea umanității depinde de „christificarea” lumii. Scopul antroposofiei este de a aduce această realitate în evoluția lumii, de a permite tuturor religiilor și tuturor ființelor umane să experimenteze noua realitate.