Nicolae Popa s-a născut pe 13 februarie 1959 în satul Buda, Călărași, R. Moldova. A absolvit Școala Poligrafică din Chișinău, Universitatea de Stat din Moldova și Seminarul de poezie al Institutului de Literatură din Moscova. A debutat editorial cu volumul de poezii Timpul probabil (1983, Ed. Literatura artistică, Chișinău). A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul de poezie Lunaticul nopții scitice (Editura Cartier, 1996). A mai obținut Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pentru anii 1996 (Lunaticul nopții scitice), 2003 (Careul cu raci, Ed. Cartier), 2014 (Elegiile Casei Scriitorilor, Ed. Vinea). În 2019 publică prima sa antologie de poezie, O mie de ani cu fața la soare, Editura Arc. Este autorul a două romane: Cubul de zahăr, 1991, Ed. Hyperion (retipărit în două ediții la Editurile Cartier, 2005, și Junimea, în 2017) și Avionul mirosea a pești (2103, Ed. Arc). A publicat volumul de proză Păsări mergând pe jos. Povestiri de nepovestit (Ed. Arc) și trei microromane pentru copii și adolescenți. A colaborat la revistele Orizontul, Sud-Est cultural, Literatura și arta, a fost redactor-șef al revistei Basarabia. A participat la festivaluri și simpozioane literare în România, Georgia, Ucraina, Belgia, Grecia, Kazakhstan, China, Rusia, Polonia, Bulgaria, Turcia.

Pentru generația mea, Nicolae Popa este ceea ce a fost Mircea Ivănescu pentru optzeciști. Adică un poet de la care am învățat cum să înnoim poezia. Când l-am cunoscut în 1985, Nicolae Popa deja era un poet de cult. De la Nicolae Popa, poeții generației mele au învățat să scrie o poezie proaspătă, surprinzătoare și spectaculoasă. Țin minte și acum cum am petrecut o noapte în iarna lui 1987, într-un bloc avariat de cutremur, unde poetul locuise înainte de cataclism și de unde toată lumea fusese evacuată, dar poetul venea încoace când avea chef să scrie. Acolo, ne-a adus și pe noi, câțiva tineri poeți, pentru a discuta despre poezie. După o noapte de nesomn și cafea, eu mi-am scris una dintre cele mai dragi poezii ale mele. Iar Nicolae ne-a citit tot manuscrisul unei cărți noi de-ale sale, care urma să apară. Nicolae Popa e un poet al viitorului. Dovadă e și această nouă carte a sa, Mitrofan plângăciosul.