„Abordând poezia anilor ’60- ’80 din perspectiva simbolisticii biblice, a istoriei sacre revelate ce se constituie într-un ciclu mitic (Creaţie – Cădere – Restaurare), prin lucrarea de faţă întreprindem un demers de reinterpretare a unui segment semnificativ din istoria literaturii române. Biblia, ca text sfânt, abundă în personaje şi imagini devenite simbol, care constituie deseori – în mod explicit sau voalat – temei pentru literatură. Şi nu neapărat literatură aşa-numită religioasă. Deşi nu se caracterizează prin întoarcerea liricului spre Divinitate ca sursă a inspiraţiei, nici ca centru al fiinţării sau al construirii textului literar, poezia neomodernistă poate amalgama în straturile ei mituri, teme, motive sau simboluri ale creştinismului, chiar dacă este depăşită – cronologic şi conceptual – faza (romantică) a interesului deschis faţă de mit. Tema de cercetare presupune în primul rând o lectură unificatoare – pe linia enunţată chiar din titlu – a poeziei neomoderniste româ- neşti, într-o selecţie proprie, după criterii ce ţin de încadrarea atât în tipologia şi „generaţia” neomodernistă, cât şi în tematica aleasă (poeme care să permită citirea/ interpretarea lor într-o cheie mito-simbolică). Nu poate fi exclus, de asemenea, criteriul estetic – şi apelăm aici în primul rând la părerile criticilor literari (dar şi la cele personale) – atunci când trierea se impune a fi făcută dintr-o listă atât de amplă de autori şi de volume.”