Atata vreme cat va exista, din pricina legilor si a moravurilor, un blestem social, care creeaza in chip artificial, in plina civilizatie, adevarate iaduri, agravand cu o fatalitate omeneasca destinul, care e de esenta divina; atata vreme cat cele trei probleme ale secolului: injosirea omului prin exploatare, decaderea femeii prin foame, atrofierea copilului prin puterea intunericului nu vor fi rezolvate; atata vreme cat in anumite paturi constrangerile sociale vor fi cu putinta; cu alte cuvinte, si intr-un sens si mai larg, atata vreme cat pe pamant vor dainui ignoranta si mizeria – carti de felul celei de fata nu vor fi zadarnice. -- Hauteville-House, 1 ianuarie 1862
Romanul lui Hugo isi confirma grandoarea si prin aceea ca abordeaza marile probleme ale secolului sau, cauzele degradarii umane sub apasarea societatii. Eroii exprima, prin portretele lor, binele sau raul social, si Valjean, Fantine, Cosette, Gavroche, Marius, domnul Myriel, Thénardier sau Javert se plaseaza in limitele moralei sau in afara ei, caci, asa cum observa J.H. Hunt, "asemenea tip de personaj nu este decat o idee invesmantata in carne, un gand sau un sentiment".
Cartea intruneste deopotriva particularitatile unei epopei, in care destinele emblematice se proiecteaza pe largi fresce sociale. Paginile care evoca lupta de la Waterloo sau cele zugravind insurectia pariziana din 1832 confirma si puterea de evocare si forta creatoare a romancierului.
Hugo imbina observatia cu meditatia, analizeaza reactiile personajelor, comportamentul, moravurile lor si ale societatii, apoi interpreteaza si conchide, structurand mesajul moral al cartii. Din evocarea trecutului selecteaza indemnurile prezentului, intelegand istoria, in spirit romantic, ca o continua inlantuire de cauze si efecte.
Naratiunea construita pe planuri alternative, intr-o dinamica a faptelor si a actiunilor, se imbina cu paginile de descriere, Hugo dovedindu-se nu doar un pictor al societatii in ansamblul ei, ci si un portretist de marca, iar substanta epica si tensiunea dramatica lasa loc unor secvente profund lirice, poetul romantic nefiind cu totul eclipsat de romancier. Intreaga formula romanesca sta astfel sub semnul unei incontestabile modernitati, pe care nu o poate ignora, in evolutia lui, marele roman al secolului XX. -- Lucian Pricop