Chinuit de gelozie, Patrice Mersault hotărăște să accepte invitația iubitei sale, Marthe, de a-l cunoaște pe primul bărbat din viața ei, acum infirm și țintuit într-un scaun cu rotile, pe care ea îl mai vizitează din cînd în cînd din milă. Bogat, inteligent și excentric, Roland Zagreus consideră că atingerea fericirii trebuie să fie scopul vieții fiecărui individ și discută îndelung cu Mersault despre ce merită să faci pentru asta... poate chiar să ucizi? Moartea fericită, primul roman al lui Camus, la care scriitorul a lucrat între anii 1936 și 1938, a fost publicată postum abia în 1971. Autobiografic, bogat în descrieri hipnotice și presărat cu reflecții originale, acest proiect romanesc are drept temă căutarea asiduă a fericirii, pentru atingerea căreia nici un preț nu este prea mare.

„Sînt convins, începu Zagreus, că nu poți fi fericit fără bani. Atîta tot. Nu-mi plac nici lucrurile simple, nici romantismul. Vreau să-nțeleg. Ei bine, am băgat de seamă că există printre anumite persoane de elită un soi de snobism spiritual, potrivit căruia banii n-au legătură cu fericirea. E o prostie, o minciună și, într-o oarecare măsură, o lașitate. Vezi dumneata, Mersault, pentru un om de viță nobilă nu e niciodată complicat să fie fericit. E de-ajuns să repete destinul tuturor, nu cu intenția renunțării, ca atîtea pretinse mari personalități, ci cu voința fericirii. Numai că, pentru a fi fericit, e nevoie de timp. De mult timp. Fericirea înseamnă și ea răbdare. Şi, în aproape toate cazurile, ne irosim viața ca să cîștigăm bani, cînd s-ar cuveni ca, prin intermediul banilor, să cîștigăm timp. Asta e singura problemă care m-a interesat vreodată. E exactă. E limpede.” (Albert Camus)