Monkey Crush este a doua carte pentru copii, din seria de cărți ilustrate, intitulată The Crush Series.
Cărțile seriei Crush sunt scrise în limba engleză, în versuri, de către Ian Worboys și sunt ilustrate de Silke Diehl, și prezintă aventurile amuzante ale unui grup de animale, care au un mesaj educațional legat de consecințele propriilor acțiuni.
Povestea din Monkey Crush se desfășoară în impresionanta junglă a Indiei, intr-o regiune unde leii și tigrii încă mai există împreună. Cartea aduce în prim plan vânătoarea și permite părinților să le vorbească copiilor despre motivul pentru care oamenii vânează. Este aceasta pentru hrana sau pentru plăcere? Povestea începe cu o nucă de cocos, care prinde viață și arată cum un prânz neașteptat poate salva animalele de a fi mâncate sau vânate. Autorul recomandă ca aceasta carte să fie citită personificând personajele, făcând fețe amuzante și imitând diferite voci, lucru ce îi va ajuta pe copii să se simtă conectați la carte, iar experiența educațională să fie mai amuzantă și mai memorabilă.
“Seria Crush redă o lume în care cursul vieții poate fi schimbat de multe ori de situații neașteptate, însă cu imaginație și perseverență, rezultatul unui eveniment trist poate fi schimbat într-o creație cu un impact pozitiv, care poate inspira și alți oameni să facă la fel.”, adaugă autorul.
10% din profitul generat de vânzarea cărților va fi donat organizației caritabile The Robbie Bobby Foundation, a cărei misiune este aceea de a ajuta persoanele care se confruntă cu probleme de sănătate, afecțiuni mintale sau emoționale, dar și tinerii sportivi pentru care o donație mică poate avea beneficii mari și le poate schimba viețile.
Ian Worboys este părinte, autor, antreprenor si speaker motivational. Umorul său, regăsit în seria Crush, este parte atât din viața sa profesională, unde își binedispune colegii, cât și în viața personală, însoțind fiecare dintre cei patru copii, cu glume și versuri.
Silke Diehl este un designer de interior german și ilustratoare de cărți pentru copii. Silke adoră să ilustreze poveștile seriei Crush și consideră că cel mai frumos vis al ei prinde viață cu această ocazie. Inspirată de această provocare, a renunțat temporar la jobul ei pentru a ilustra personajele seriei Crush. Soțul și cei trei copii ai săi sunt deopotrivă cei mai mari susținători și critici ai ei. Frumusețea ilustrațiilor sale și magia cuvintelor lui Ian se întrepătrund perfect și creează un univers fascinant, deopotrivă educativ și amuzant.