„Avem prin Montana poate cea mai serioasă și mai veridică proză despre enclava numită Transnistria. În acest retard mezozoic, timpul a înghețat, conservând în glaciațiunea sa politico-socială realitățile sovietice de care noi am și început să uităm. Miezul narațiunii reface epic războiul din Transnistria, văzut cu ochii unui copil și sedimentat apoi în psihicul zdruncinat al adultului. Sângerosul conflict e derulat prin mai multe episoade sinistre succedate cinematografic. Autorul își conduce cu mână forte personajele, toate credibile ca profiluri umane și ca entități ficționale. Detaliile cu revers simbolic – ceasul „Montana”, gutuile, cărțile tipărite cu caractere latine ș.a. – adaugă artisticitate prozei și mărturisesc în favoarea unui prozator pe deplin format, absolvit de ezitările noviciatului. Proza are antren, jocurile suspansului captivează și – mărturisesc eu, cititorul! – și că e unul dintre puținele noastre romane pe care nu vrei să le lași din mână.”
Eugen Lungu.