Venicika Erofeev ia trenul din Moscova si incearca sa ajunga la iubita lui, care-l asteapta nerabdatoare in gara Petuski. Alaturi de ingerii care-i tot apar prin preajma pe masura ce, ca sa-si treaca plictisul, mai ia un git de votca, alaturi de o sleahta de pasageri hirsiti in ale socialismului si-n meandrele de necuprins ale tariei datatoare de fantezii multilaterale, Venicika rememoreaza in bataie de joc realizarile extraordinare ale omului sovietic si marcheaza fiecare kilometru al calatoriei cu cite o reteta de alcool datator de fericire.

„Spatiul intilnirii dintre bautorul metafizic si lumea «realistilor» este acela al mahmurelii. Moscova-Petuski nu este numai un imn dedicat bauturii, ci si un bocet mahmur al intilnirii cu lumea. In restaurantul de la gara, buimac, eroul mediteaza: «De ce-s cu totii atit de grosolani?… De ce asa? O, daca intreaga lume, daca fiecare din lumea asta ar fi linistit si temator, cum sint eu acum, daca ar fi nesigur de sine si s-ar indoi de temeinicia locului sau sub soare – ce bine ar fi… As accepta sa traiesc pe pamint si o vesnicie, daca mai inainte mi s-ar arata un ungher unde nu intotdeauna este loc pentru faptele eroice».” (Emil Iordache)